LiveBiz
Cinci pui lipsiţi de blană au fost găsiţi abandonaţi pe marginea drumului; Cine a fost capabil de un asemenea gest?

Cinci pui lipsiţi de blană au fost găsiţi abandonaţi pe marginea drumului; Cine a fost capabil de un asemenea gest?

LiveBiz » Animale » Cinci pui lipsiţi de blană au fost găsiţi abandonaţi pe marginea drumului; Cine a fost capabil de un asemenea gest?

Era o zi obişnuită cand un rezident din Vineland, New Jersey, se întorcea acasă cu maşina. Deodată, a observat cea mai tristă privelişte – cinci căţeluşi fără pic de blană, ce păreau foarte bolnavi, se înghesuiau încercând să se încălzească pe marginea drumului.

Şi-a dat seama imediat că aceşti bieţi pui fuseseră abandonaţi. În plus, bunul samaritean a înţeles că nu-i poate lăsa acolo.

Bărbatul a contactat rapid South Jersey Regional Animal Shelter, care a trimis un ofiţer de la Controlul Animalelor pentru a lua puii. Erau într-o stare atât de gravă, încât omul legii a decis să treacă mai întâi pe la veterinar înainte de a-i duce la adăpost. Era evident că aveau nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. Fiecare dintre cei cinci căţeluşi suferea de scabie, infecţii oculare, picioare umflate şi răni deschise pe tot corpul. Erau, de asemenea, incredibil de slăbiţi deoarece fuseseră neglijaţi teribil de persoana haină care îi abandonase.

După ce au fost examinaţi de către medicul veterinar, căţeluşii au fost transportaţi la adăpost. Atât personalul, cât şi voluntarii de acolo nu-şi puteau crede ochilor. Micuţii înfruntaseră deja o mulţime de greutăţi şi, în ciuda acestor lucruri, aceşti frumoşi căţeluşi îşi răsplăteau salvatorii doar cu dragoste şi recunoştinţă.

„Toţi erau foarte prietenoşi cu salvatorii lor, chiar şi în starea în care se aflau”. A spus Kathleen Leary, directorul de operaţiuni al South Jersey Regional Animal Shelter.

„Îşi mişcau energic cozile şi ne ofereau o mulţime de săruturi.”

Se crede că puii au aproximativ 5 luni şi jumătate. Cu toţii sunt încă lipsiţi de blană, cu unele smocuri de păr pe ici pe colo. Micuţii primesc tratament şi multă atenţie pentru a se asigura că drumul spre recuperare este cât se poate de lin.

„Sunt trataţi cu antibiotice, medicamente pentru ochi, băi medicinale şi vor fi consultaţi în fiecare săptămână de medicul veterinar”, a spus Leary.

Toţi cei cinci căţeluşi se află acum într-un adăpost şi se descurcă foarte bine, având în vedere circumstanţele. Personalul a decis să îi numească după personajele din jocul video Super Mario: Mario, Luigi, Bowser, Daisy şi Princess Peach.

„Micile lor personalităţi ies [încet] la iveală, toţi par să se înţeleagă de minune cu ceilalţi câini din adăpost şi iubesc foarte mult oamenii”, a precizat Leary.

Angajaţii adăpostului speră ca toţi cei cinci pui să fie pregătiţi pentru adopţie în aproximativ o lună. Dar acest lucru depinde de modul în care progresează însănătoşirea lor. Puii au avut început dur şi anevoios, dar acum primesc toată dragostea şi grija care le lipseau. Şi nu vor trebui să-şi mai facă vreodată griji că vor fi din nou neglijaţi.

„De asemenea, depunem toate eforturile pentru a afla cine a fost capabil de un asemenea gest. Şi, bineînţeles, ne îngrijorează starea în care ar putea fi părinţii puilor. Deci, dacă cineva ne poate oferi informaţii concludente în legătură cu acest caz, să apeleze Departamentul de Poliţie Vineland la numărul 856-691-4111”, a mai adăugat Leary.

Ţi-a plăcut acest articol?