LiveBiz
Pisica străzii „mulţumeşte” femeii care a ajutat-o prezentându-se cu cei şase pisoi la uşa casei

Pisica străzii „mulţumeşte” femeii care a ajutat-o prezentându-se cu cei şase pisoi la uşa casei

LiveBiz » Animale » Pisica străzii „mulţumeşte” femeii care a ajutat-o prezentându-se cu cei şase pisoi la uşa casei

O prietenie nesperată s-a legat între Lisianne, protagonista acestei frumoase poveşti şi o pisică timidă pe nume Usagi, care a apărut ca din senin la uşa femeii care locuieşte în Quebec, Canada, în compania tuturor celor şase pui ai săi, în căutare de mâncare şi ajutor.

Dar, înainte de a-şi prezenta puii, pisica rătăcise prin cartier preţ de câteva săptămâni bune, căutând pe cineva care să o poată îngriji şi hrăni. Liasianne şi-a dat seama imediat că această pisică este cu totul specială…

Disponibles pour adoption : Tito, Taylor, Tynie, Tyana et Tales, 3 mois passés.
Les 5 boules de poils ont été a la…

Posted by Chatons Orphelins Montréal – COM – Réseau d’entraide, sauvetages, adoptions on Wednesday, October 21, 2020

Lisianne ştia de multă vreme că acea pisică ce rătăcea în căutarea hranei prin cartier trebuia ajutată. Drept urmare a decis să-i ofere câte o porţie de mâncare în fiecare zi. Felina s-a ataşat mult de salvatoarea ei şi revenea mereu la aceasta cu burta din ce în ce mai umflată şi mai plină: cu siguranţă nu putea fi doar efectul „noii diete” a Lisiannei…

La un moment dat felina a dispărut, până într-o bună zi când s-a prezentat în faţa uşii femeii cu o uriaşă surpriză: şase pui de aproximativ şase săptămâni cerând ajutor şi mâncare celei care îi salvase viaţa şi o hrănise cu atâta determinare!

Lisianne nu s-a gândit de două ori: a primit în casă cele şapte pisici, după care a sunat la adăpostul Chatons Orphelins din Montreal rugând personalul să trimită pe cineva care să le verifice starea de sănătate; după câteva vizite veterinare, s-a descoperit că Usagi îi ceruse ajutor Lisiannei exact la timp: puii sufereau de o formă gravă de conjunctivită şi aveau dificultăţi de respiraţie.

După mai multe zile de îngrijiri şi tratament, Usagi a fost adoptată de Lisianne, în timp ce unul dintre puii ei a fost luat în grijă de un prieten apropiat al femeii din Montreal; Între timp, ceilalţi cinci pui sunt sănătoşi şi fericiţi în adăpostul canadian aşteptând cu nerăbdare o familie care să-i adopte şi să-i iubească necondiţionat.

O frumoasă poveste de salvare cu un final fericit mulţumită dragostei şi grijii a două mame: o pisică afectuoasă şi o femeie care a decis să deschidă uşa casei sale unui suflet care avea mare nevoie de ajutor!

Ţi-a plăcut acest articol?