LiveBiz
Câinele salvat a avut un trecut atât de dificil încât îşi ascunde mâncarea de teamă să nu rămână fără

Câinele salvat a avut un trecut atât de dificil încât îşi ascunde mâncarea de teamă să nu rămână fără

LiveBiz » Animale » Câinele salvat a avut un trecut atât de dificil încât îşi ascunde mâncarea de teamă să nu rămână fără

Într-una din zile, o femeie care se deplasa cu maşina de-a lungul unui drum a observat o creatură ciudată ce se agita pe marginea carosabilului. De cum s-a apropiat, temerile i-au fost confirmate – cineva abandonase un câine în mijlocul pustietăţii. Patrupedul era slăbit şi bătrân, iar puricii şi căpuşele de pe spate indicau faptul că se afla acolo de zile bune.

Prima preocupare a femeii a fost să câştige încrederea câinelui. O mişcare greşită l-ar fi făcut să intre în panică şi să fugă spre vehiculele ce rulau cu viteză. Ea i-a oferit câteva gustări câinelui flămând, care a fost fericit să primească puţină atenţie.

Câinele era îngrozit şi epuizat, dar în cele din urmă a acceptat să o urmeze pe femeia amabilă până la maşină. La câteva momente după ce a fost în siguranţă în maşină, o furtună puternică a lovit zona – lucru ce l-a făcut să fie şi mai recunoscător. Pentru femeie, câinele era un biet copil înspăimântat pierdut în mijlocul junglei, aşa că l-a numit „Mowgli”.

Mowgli a fost plasat în grija organizaţiei „Howl of a dog”. Era foarte nervos la adăpost şi a reacţionat cu multă teamă când a părăsit cuşca de transport. Dar după ce a aruncat o privire asupra locaţiei în care ajunsese, a fost convins că se afla în locul potrivit, cu oamenii potriviţi!

Mowgli a fost atât de încântat să aibă propriul culcuş, încât a adormit aproape instantaneu. Oboseala şi inhibiţiile sale au dispărut în zilele următoare şi a început să interacţioneze cu voluntari din adăpost. Oamenii nu s-au putut abţine să nu remarce obiceiul său ciudat de a nu mânca niciodată imediat. În schimb, el aduna şi îngropa totul în culcuşul său. Era obişnuit cu viaţa crudă de până atunci şi economisind pentru zile negre era felul său de a se simţi în siguranţă în mijlocul unor situaţii de criză.

Din fericire, Mowgli nu va mai trebui niciodată să-şi facă griji!

Adoptat de o familie din Germania, Mowgli a devenit cel mai fericit câine din toate timpurile. Are o grădină mare doar pentru el şi iubeşte să meargă la plimbare prin pădure alături de noii săi părinţi adoptivi. Mowgli îşi trăieşte viaţa pe care o merită şi ştie că nimeni nu-i poate fura fericirea!

Faceţi clic pe videoclipul de mai jos pentru a viziona situaţia dureroasă a lui Mowgli după ce fostul său stăpân l-a abandonat:

Ţi-a plăcut acest articol?