LiveBiz
Bărbatul cu suflet bun foloseşte toţi banii de pensie pentru a salva animalele neajutorate

Bărbatul cu suflet bun foloseşte toţi banii de pensie pentru a salva animalele neajutorate

LiveBiz » Animale » Bărbatul cu suflet bun foloseşte toţi banii de pensie pentru a salva animalele neajutorate

De-a lungul celor 20 de ani, Geoff Grewcock a ajutat la salvarea şi însănătoşirea a mii şi mii de animale. De la şerpi, la bufniţe şi vulpi, acest erou în vârstă de 69 de ani a avut grijă de toate animalele rănite sau abandonate care i-au trecut pragul. Dar ceea ce este cu totul surprinzător este faptul că Geoff a folosit banii din pensie pentru a-şi finanţa nobila cauză.

În 2001, când s-a pensionat, bărbatul cu suflet bun a decis să-şi transforme curtea din spatele casei într-un adăpost pentru animale sălbatice. Aşa a luat fiinţă „Nuneaton and Warwickshire Wildlife Sanctuary” – raiul unde mii de animale au primit îngrijirea adecvată care le-a ajutat să se reîntoarcă în sălbăticie. Şi numărul lor continuă să crească…

„Întotdeauna mi-am dorit să ajut animalele, aşa că, după ce m-am pensionat, am decis să încerc”, a spus bărbatul. „Din momentul în care am deschis, adăpostul a avut mare succes şi a tot crescut.”

Înconjurat de animale şi fericit că le poate oferi un pic din bunătatea sa, Geoff spune că nu s-a simţit niciodată mai tânăr. De fapt, programul său încărcat vorbeşte pentru el. „Lucrez 14 ore pe zi şi sunt de gardă 24/7”, mărturiseşte Geoff.

Acum, adăpostul său este casa a peste o sută de animale, inclusiv două duzini de bufniţe, opt vulpi, câteva căprioare şi un bursuc. Întrebat care este partea cea mai dificilă a muncii sale, Geoff, întristat, a răspuns: „Să fac faţă actelor de cruzime faţă de animale este ceea ce mă tulbura cel mai mult”.

„Este una dintre cele mai triste părţi ale muncii mele”, a spus el.

„Nuneaton and Warwickshire” este totuşi mai mult decât un adăpost, deoarece animalele de aici interacţionează între ele şi împărtăşesc câteva prietenii frumoase.

De exemplu, Woody – o vulpe rănită – care a fost adusă într-o stare deplorabilă (acum este complet recuperată), s-a împrietenit cu Bramble, căprioara, şi Orla, o femelă ogar salvată, iar acum sunt prietene de nedespărţit.

„Woody este o vulpe remarcabilă – şi partea cea mai amuzantă este faptul că se crede câine”, a spus domnul Grewcock. „Este oarbă în proporţie de 90%, aşa că a trebuit să o tratăm ca pe o persoană nevăzătoare. Tocmai din această cauză, nu o putem elibera, dar este foarte fericită aici şi le are alături pe Orla şi Bramble.”

Ţi-a plăcut acest articol?