LiveBiz
Magazinul de mobilă pune saltele în faţa vitrinei, astfel încât câinii fără stăpân să aibă un pat pentru noapte

Magazinul de mobilă pune saltele în faţa vitrinei, astfel încât câinii fără stăpân să aibă un pat pentru noapte

LiveBiz » Animale » Magazinul de mobilă pune saltele în faţa vitrinei, astfel încât câinii fără stăpân să aibă un pat pentru noapte

Dacă unei persoane îi pasă cu adevărat de soarta şi bunăstarea câinilor fără stăpân, care nu au nimic altceva decât pericolele străzii şi generozitatea trecătorilor, să ignori pur şi simplu prezenta acestor animale aflate în nevoie este practic imposibil. Acesta este şi cazul lui Cem Baykal, un tânăr de origine turcă, care nu s-a putut abţine să nu surprindă câteva fotografii tandre cu doi câini fără stăpân care se bucură de o noapte de somn stând confortabil pe o saltea lăsată în exteriorul unui magazin de mobilă.

Imagine: Cem Baykal / La Repùblica

Dar acea saltea din faţa magazinului de mobilă nu este uitată întâmplător acolo; proprietarul este un om foarte sensibil faţă de problema prietenilor noştri cu patru picioare, aşa că a decis să facă ceva concret pentru ei; a scos o saltea nou-nouţă în faţa vitrinei, astfel încât câinii fără adăpost să poată sta acolo în cele mai reci nopţi când nu pot găsi un loc sigur şi cald unde să doarmă.

Imagine: Cem Baykal / La Repùblica

Cem Baykal, un trecător care a văzut întreaga scenă, a scris: „Proprietarul pune una dintre saltele (protejată de o folie de plastic) în faţa magazinului, astfel încât cei doi câini fără stăpân să doarmă acolo tot timpul. Această stradă este cunoscută ca făcând parte dintr-o zonă unde locuiesc oameni cu bani şi toată lumea le oferă mâncare sau apă câinilor şi pisicilor care rătăcesc pe aci, dar nimeni nu le oferă în mod normal culcuşuri confortabile. Acest magazin a făcut-o!”

Imagine: Cem Baykal / La Repùblica

Şi mai trebuie adăugat că gestul foarte generos al proprietarului acestui magazin de mobilă a fost deosebit de apreciat de câinii fără adăpost din zonă: priviţi cât de drăgălaşi sunt în timp ce dorm în linişte într-un loc confortabil, sigur şi moale.

Ce idee bună!

Ţi-a plăcut acest articol?