LiveBiz
Acest pediatru în vârstă de 92 de ani vizitează gratuit copiii nevoiaşi, tratându-i ca şi cum ar fi nepoţii lui

Acest pediatru în vârstă de 92 de ani vizitează gratuit copiii nevoiaşi, tratându-i ca şi cum ar fi nepoţii lui

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Acest pediatru în vârstă de 92 de ani vizitează gratuit copiii nevoiaşi, tratându-i ca şi cum ar fi nepoţii lui

În majoritatea meseriilor, când ziua de muncă se termină, uşile companiilor se închid cel puţin până a doua zi dimineaţa. Cu toate acestea, există profesii precum cea medicală, în care, dincolo de orele de serviciu, nu încui niciodată uşa şi nu încetezi niciodată să mergi pe drumul pe care ţi l-ai ales chiar şi după pensionare.

Profesia de medic este o misiune, o alegere a vieţii, după cum o demonstrează în fiecare zi Ivan Fontoura, un doctor pediatru în vârstă de 92 de ani din Pontal do Paraná, Brazilia.

imagine: Viver Na Boa / Facebook

Au trecut vreo 15 ani de când dr. Fontoura s-a retras oficial, dar în ciuda acestui fapt, el continuă să lucreze şi să viziteze copiii nevoiaşi din zonă, fără să ceară vreodată vreun ban. Medicul îşi desfăşoară în mod normal consultaţia, oferă sfaturi şi indică terapii care trebuie urmate, fără niciun cost.

Curriculumul doctorului Fontoura este de-a dreptul remarcabil. De fapt, medicul pediatru a absolvit la vârsta de 24 de ani la Universitatea Federală din Paraná, a obţinut un masterat la Universitatea din California şi apoi un doctorat la Sorbona, în Franţa.

imagine: Facebook

Bărbatul şi-a dedicat întreaga viaţă îngrijirii copiilor, în total 68 de ani trăiţi cu intensitate şi dăruire. Dr. Fontoura s-a retras în 2005, dar de atunci şi-a continuat activitatea în mod privat, oferind multor copii locali posibilitatea de a fi trataţi fără ca părinţii lor să fie obligaţi la vreo cheltuială.

Oraşul este unul dintre cele mai problematice din ţară şi există multe familii care trăiesc în sărăcie, fără posibilitatea de a-şi permite să consulte chiar şi un medic contra cost.

imagine: José Augusto Rodrigues Rodrigues / Facebook

Persoana care îl susţine şi sprijină cel mai mult pe Dr. Fontoura ca să ajute cât mai mulţi copii nevoiași este nimeni alta decât soția sa, Eva, care lucrează tot în sectorul sănătății, dar ca asistentă medicală. Cei doi s-au cunoscut în tinerețe și nu s-au despărțit niciodată.

Eva este un suport indispensabil pentru ceea ce medicul încearcă să facă, în ciuda vârstei sale. Intervievat de mai multe ori pentru neobositele sale eforturi în slujba binelui, Fontoura a declarat că intenționează să continue să lucreze atâta timp cât forțele sale îi vor permite, fiind conștient că există încă mulți copii care au nevoie de el.

Ţi-a plăcut acest articol?