Veteranul a decis să împărtăşească pe reţelele sociale întâlnirea neaşteptată cu acest poliţist, iar acum postarea lui a ajuns virală.
“Eu: – Bună dimineaţa. Am depăşit limita de viteză?
Poliţistul: – Bună dimineaţa. Nu, nu din cauza vitezei v-am oprit. Am vrut doar să vă mulţumesc pentru serviciul adus ţării.
Eu: Ah, aţi văzut autocolantul de pe maşină. Sunteţi binevenit, domnule. Plăcerea este a mea.
Poliţistul: – Unde ţi-ai făcut datoria?
Eu: – Am fost în Irak. 15 luni, în afară de Fort Benning.
Poliţistul: – Foarte bine. Fiul meu a plecat tot în Irak. Dar el nu s-a mai întors acasă.
Eu: – Îmi pare rău să aud asta. Eu am urmat un tratament pentru tulburarea de stres post-traumatic (PTSD).
Poliţistul: – Văd că ai un steag pe bordul maşinii. Este la fel ca cel pe care l-am luat pentru fiul meu… Pot să te întreb ceva?”
În acel moment, polițistul a pus o întrebare neașteptată:
“Poliţistul: – Te deranjează dacă te rog să ieşi şi să te îmbrăţişez? Îmi aminteşti de fiul meu. Te-am oprit. Credeam că este el… După atâta timp, încă nu pot să cred că nu mai este printre noi.
Amândoi aveam lacrimi în ochi. Am ieşit şi l-am îmbrăţişat timp de un minut sau două, plângând. Ne-am aşezat în genunchi, plângând. Aveam nevoie de asta.
Pentru toate familiile şi prietenii soldaţilor care sunt în luptă sau care au luptat deja: Dumnezeu să vă binecuvânteze. Fie ca pacea să domnească peste toate! E atât de greu fără ei, ştiu. Acesta este un drum dificil. Iubire tuturor.”
Ofiţerul de poliţie şi-a pierdut pentru totdeauna fiul, iar fostul soldat luptă împotriva stresului post-traumatic pentru tot ceea ce a trăit în Irak… Este minunat să vedem cum soarta i-a adus pe aceşti doi străini să-şi ofere alinare unul altuia. Ambii încearcă să meargă mai departe şi se simt puţin mai bine ştiind că nu sunt singuri.
Distribuiţi postarea în onoarea soldaţilor şi a familiilor acestora… multă putere tuturor!
Ţi-a plăcut acest articol?
