LiveBiz
Tatăl credea că omul fără adăpost îi cere fiului său bani: înmărmureşte când băiatul îi dezvăluie adevărul

Tatăl credea că omul fără adăpost îi cere fiului său bani: înmărmureşte când băiatul îi dezvăluie adevărul

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Tatăl credea că omul fără adăpost îi cere fiului său bani: înmărmureşte când băiatul îi dezvăluie adevărul

Indiferent că vrem să recunoaștem sau nu, suntem cu toții vinovați pentru că-i judecam pe alții, într-o anumită măsură. Una este să observăm anumite lucruri cu care putem fi sau nu de acord şi alta este să începem să facem presupuneri, să judecăm după impresiile noastre, fără a şti ce este în inima celui judecat, fără să-i ştim viaţa, problemele, necazurile, dezamăgirile sau durerile.

Tatăl din povestea de mai jos nu a fost foarte mândru să-şi expună această parte a lui, dar a decis să meargă înainte şi să o facă astfel încât să putem învăţa cu toţii ceva foarte important de la fiul său.

Până la urmă, de ce să nu încercăm să vedem lumea prin ochii iubitori şi lipsiţi de prejudecăţi ai unui copil?

Blanton O’Neal / Facebook

Blanton O’Neal se afla într-o deplasare cu maşina împreună cu Sean, fiul său de 11 ani, când a trăit o experienţă de viaţă care i s-ar putea întâmpla oricui – este uşor să facem aceeaşi greşeală.

Ulterior, tatăl a descris evenimentele petrecute în acea zi într-o postare pe Facebook:

„M-am frământat mult dacă să scriu public despre acest lucru, întrucât nu-mi face cinste mie ca persoană. Dar cred că, până la urmă, este o trasătură a multora dintre noi, asta dacă suntem cu adevărat cinstiţi cu noi înşine.

Ieri, când am călătorit cu Sean la N.C. (n.r. Carolina de Nord) pentru turneul de fotbal, am oprit la o ieşire aflată în apropierea limitei statale N.C./S.C. (n.r. Carolina de Nord/Carolina de Sud) şi am mers la o mică staţie de benzină pentru o băutură răcoritoare. În timp ce plăteam, i-am înmânat lui Sean cheile pentru ca el să se poată întoarce în maşină.

Mi-a luat puţin timp până am achitat şi am ieşit din magazin, apoi am observat că portiera era deschisă, iar Sean se îndepărtase de maşină, îndreptându-se spre un bărbat aflat într-un scaun cu rotile. Era un domn afro-american mai în vârstă, cu picioarele amputate şi care părea ‘fără adăpost’.

Prima mea reacţie, din păcate, a fost ‘o prostie’! Vrea să îi ceară bani lui Sean şi l-a chemat la el – mi-am zis.

Dar, pe măsură ce mă apropiam, am observat că Sean purta o scurtă conversaţie cu bărbatul, apoi s-a întors şi s-a îndreptat spre maşină. La fel am făcut şi eu.

Pixabay

Când am intrat în maşină, l-am întrebat despre ce a fost vorba.

– Nimic tata. Doar l-am întrebat dacă are nevoie de ajutor.

– Nu, mulţumesc, sunt bine, apreciez că m-ai întrebat – i-a răspuns bărbatul.

La prima vedere nici măcar nu am observat că acel domn încerca să traverseze o zonă a parcării acoperită cu pietriş, plină de gropi, într-un scaun cu rotile, folosindu-şi doar mâinile. Nu am observat că fiul meu a fost îndeajuns de bărbat încât să vadă asta în oglinda maşinii, să-şi lase deoparte telefonul pe care se juca, să iasă şi să se ofere să-l ajute pe acel om.

Pe măsură ce ne pregăteam să plecăm, Sean m-a întrebat dacă i-am putea oferi bărbatului nişte bani. Am oprit lângă el şi l-am întrebat dacă i-ar putea fi de folos câţiva dolari.

El a răspuns: ‘- Nu, vă mulţumesc, sunt bine. Fiul tău este un adevărat domn şi mi-a oferit tot ce aveam nevoie astăzi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.’

Am ridicat geamul şi am plecat. Cu colţul ochiului, l-am văzut pe Sean luându-şi la revedere, iar omul i-a răspuns la salut cu un zâmbet uriaş pe chip.

Oare aş fi ieşit din maşină şi aş fi făcut acelaşi lucru?

Nu am publicat asta căutând să-l laud prin orice mijloace pe Sean. Am postat acest lucru pentru a expune lipsa de moralitate pe care o avem în lumea noastră. Poate că astfel vom eradica răutatea şi ura de pe fiecare canal de ştiri, fiecare postare de pe Facebook, sau fiecare tweet. Nu este ceva ce ţine de dreapta sau de stânga. Cu toţii o facem. Am uitat să privim lumea prin ochii unui copil.

Mulţi oameni ne-au spus de-a lungul anilor cât de bun la suflet este Sean. În timp ce el poate fi în centrul atenţiei în multe situaţii sociale, alegând să fie cel care provoacă zâmbete, micile sale acte de bunătate trec neobservate, aşa cum este normal. Sean nu a urmărit să fie lăudat pentru ceea ce a făcut. Nici măcar nu ştia că eu îl observasem. El doar văzuse un om despre care a crezut că are nevoie de ajutor.”

Blanton O’Neal / Facebook

Dacă am putea face măcar o dată pe zi pe cineva să zâmbească, fie că este vorba de un străin, de un prieten sau de un membru al familiei, am putea schimba într-adevăr lumea în bine. Povestea lui Blanton O’Neal ne dezvăluie de ce este atât de important să nu judecăm oamenii la prima vedere.

Copiii sunt foarte buni în a vedea persoana care se află dincolo de aparenţe, însă noi, adulţii, ne-am pierdut această capacitate şi-i judecăm pe oameni foarte uşor, tot timpul.

Sperăm ca exemplul de bunătate al lui Sean să fie un mic pas pe calea schimbării – până la urmă oricare dintre noi poate face ceva frumos pentru un străin!

Apreciaţi şi împărtăşiţi prietenilor această poveste – putem contribui cu toţii pentru ca lumea în care trăim să devină un loc mai bun!