LiveBiz
În 1998 un cuplu a venit cu o idee curajoasă de a replanta două milioane de arbori – 20 de ani mai târziu visul devine realitate

În 1998 un cuplu a venit cu o idee curajoasă de a replanta două milioane de arbori – 20 de ani mai târziu visul devine realitate

LiveBiz » Poveşti de viaţă » În 1998 un cuplu a venit cu o idee curajoasă de a replanta două milioane de arbori – 20 de ani mai târziu visul devine realitate

După ce a petrecut zeci de ani de muncă grea şi deseori dificilă ca fotograf documentarist recunoscut pe plan internaţional, Sebastião Salgado aştepta cu nerăbdare să se întoarcă pe pământurile familiei sale din Minas Gerais, Brazilia. Dar atunci când el şi soţia lui au revenit pe acele meleaguri, au descoperit cu stupoare că totul în jur era distrus.

Peisajul verde, luxuriant, care îi bucurase cei mai frumoşi ani ai copilăriei, fusese înlocuit de gunoaie şi distrus de despăduriri.

„Terenul era la fel de bolnav ca mine – totul a fost distrus”, a declarat Salgado pentru The Guardian în 2015. „Doar aproximativ 0,5% din teren mai era acoperit de copaci”.

Având în vedere situaţia cu care se confruntau, soţia sa, Lélia Deluiz Wanick Salgado, a venit cu ideea de a replanta întreaga pădure pe cele 607 de hectare de teren deţinute de familie. „Soţia mea a avut ideea fabuloasă de a replanta această pădure. Şi când am început să facem asta, toate insectele, păsările şi reptilele s-au întors şi, mulţumită acestei misiuni, am simţit şi eu că renasc – acesta a fost momentul cel mai important”, mărturiseşte Sebastião.

La început, ideea îndrăzneaţă părea pentru mulţi cel puţin nebunească, dar nu şi pentru cuplul Salgado. Sebastião a fost de acord, iar apoi cei doi au angajat mai mult de 24 de persoane pentru a-i ajuta în misiunea de reîmpădurire a regiunii. De-a lungul anilor, ideea a atras mulţi susţinători care s-au oferit voluntari pentru a ajuta la finalizarea proiectului.

În mod previzibil, era nevoie de timp pentru a putea observa rezultatele. Dar, încet, încet, pădurea a început să crească datorită motivaţiei şi muncii susţinute a lui Sebastião şi a soţiei sale de a reîmpăduri zona. Începând cu anul 1998, au fost plantaţi mai mult de două milioane de puieţi însumând 293 de specii de arbori.

Din aprilie 1998, moment în care cuplul a fondat Instituto Terra – organizaţie nonguvernamentală şi nonprofit care are ca scop salvarea florei şi faunei – întreaga pădure de peste 2 milioane de copaci a fost replantată. În plus, au putut vedea cum 30 de specii diferite de mamifere, 168 de specii de păsări şi 15 de specii de reptile au revenit pe acele meleaguri.

O mare parte din terenul cuplului a fost declarată rezervaţie de patrimoniu natural privat şi este utilizată pentru a educa oamenii despre salvarea mediului înconjurător.

Odată cu înfiinţarea institutului, Sebastião a spus că a găsit o soluţie pentru problema schimbărilor climatice. „Poate că avem o soluţie. Există o singură formă de viaţă care poate transforma CO2 în oxigen, iar aceasta este copacul. Trebuie să replantăm pădurea”, a declarat Salgado publicaţiei The Guardian.

„Avem nevoie de păduri populate cu copaci nativi şi trebuie să adunăm seminţele din aceeaşi regiune unde au fost plantaţi, altfel şerpii şi termitele nu vor veni. Altfel, dacă plantaţi copaci care nu aparţin locului, animalele nu vor dori să o populeze, iar pădurea va rămâne tăcută, fără vieţuitoare.”

RPPN Fazenda Bulcão – Sede do Instituto Terra – Foto: Weverson Rocio – 2011

Posted by Instituto Terra on Tuesday, November 25, 2014

Cu ajutorul voluntarilor şi a câtorva angajaţi, Sebastião Salgado şi Lelia Deluiz Wanick Salgado au replantat o pădure întreagă în 20 de ani. Nu numai că şi-au asumat să ducă la bun sfârşit această responsabilitate uriaşă, dar, de asemenea, au contribuit la revenirea în zonă a peste 200 de specii de animale, multe dintre acestea aflate pe cale de dispariţie.

Distribuiţi acest articol prietenilor voştri dacă credeţi că ceea ce a făcut familia Salgado este cu totul uimitor.

Ţi-a plăcut acest articol?