LiveBiz
Adolescenta îşi dă copilul spre adopţie – 35 de ani mai târziu nu avea nicio idee că acesta stătea chiar lângă ea

Adolescenta îşi dă copilul spre adopţie – 35 de ani mai târziu nu avea nicio idee că acesta stătea chiar lângă ea

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Adolescenta îşi dă copilul spre adopţie – 35 de ani mai târziu nu avea nicio idee că acesta stătea chiar lângă ea

În fiecare an, aproximativ 135.000 de copii sunt adoptaţi în S.U.A. Mulţi dintre aceşti copii nu îşi vor putea cunoaşte niciodată părinţii biologici din cauza legilor din statul în care s-au născut. Din fericire, state precum Pennsylvania au adoptat legi care îi ajută pe copiii adoptaţi să afle cine sunt părinţii lor naturali.

Iată o poveste despre o astfel de întâlnire, dintre o mamă şi fiul pe care aceasta l-a dat spre adopţie în urmă cu 35 de ani.

O alegere grea

redorblue

La numai 15 ani, Stacey Faix a avut de ales între a păstra copilul sau a apela la adopţie. La acea vreme, înfierea de către o altă familie s-a dovedit a fi singura opţiune, aşa că a trebuit să-şi dea copilul. Din păcate, nu a reuşit niciodată să îl ţină în braţe şi a crezut că nu-şi va mai revedea copilul niciodată.

Stephen Strawon

Facebook / Stephen Strawn

Acest copil a crescut sub numele de Stephen Strawn, veteran militar care locuia în Pittsburgh, Pennsylvania. O întrebare nu-i dăduse nicio clipă pace: nu ştia cine este mama lui biologică. După ce certificatul său de naştere dispăruse în timpul unor inundaţii, el a crezut că nu o va găsi niciodată pe cea care i-a dat viaţă. Apoi, ca prin minune, în 2017, o modificare a legilor din statul Pennsylvania ce a permis accesul persoanelor adoptate la certificatele lor de naştere avea să schimbe totul.

Determinarea identităţii mamei sale biologice

Facebook / Stacey Faix

Curând, Stephen a aflat cine este mama lui; o femeie care a locuit în Ohio numită Stacey Faix. Extrem de încântat, Stephen i-a căutat numele pe Facebook. A găsit câteva rezultate, dar neştiind care dintre acestea era Stacey Faix pe care o căuta, el a trimis mesaje tuturor celor care aveau acest nume pe Facebook.

„Le-am trimis tuturor câte un mesaj şi le-am scris: ‘Hei, am o întrebare cu adevărat ciudată. Ai dat cumva un băieţel spre adopţie în anii ’80?’ ‘Una dintre aceste persoane a răspuns afirmativ şi atunci i-am spus că ar putea fi mama mea biologică”.

Chiar dacă nu se văzuseră de 35 de ani, aveau multe lucruri în comun. Ambii au făcut parte la un moment dat din acelaşi grup de suport pentru veterani, Echipa RWB (Red, White & Blue). De fapt, atât Stephen, cât şi Stacey, fără să ştie unul de celălalt, se înscriseseră să participe la un eveniment sportiv intitulat Pittsburgh Half Marathon.

Stabilirea unei întâlniri

YouTube / ABC News

Intrând în legătură cu echipa RWB din Pittsburgh, Stephen a pus la cale o surpriză pentru mama lui pe care o considerase pierdută pentru totdeauna. Voia să o surprindă în timpul semi-maratonului din Pittsburgh. Organizaţia RWB i-a oferit tot suportul pentru a face ca acest vis să se împlinească şi chiar au luat legătura cu o televiziune locală pentru a fi prezentă în momentul acestei întâlniri emoţionante. Stephen a trebuit să stea ascuns lângă un generator, aşteptând momentul perfect pentru cea dintâi întâlnire cu mama lui.

Mama şi fiul ei se întâlnesc pentru prima dată

YouTube / ABC News

Stephen a scris într-o scrisoare cum au fost cele 13.075 de zile de când Stacey l-a văzut ultima dată. Când femeia a citit mesajul, Stephen a apărut chiar din spatele ei. Când aceasta s-a întors, l-a văzut pe Stephen care îi zâmbea. Apoi, Stacey, care nu reuşise niciodată să-l ţină în braţe când era copil, l-a îmbrăţişat cu toată dragostea pe fiul său pierdut.

YouTube / ABC News

Tot cu această ocazie Stephen şi-a întâlnit şi surorile biologice şi niciunul dintre ei nu şi-a putut stăpâni lacrimile. Stacey a spus câteva cuvinte de încurajare părinţilor care îşi caută copiii pe care din diverse motive au fost nevoiţi să îi dea spre adopţie, spunându-le să nu îşi piardă speranţa. Televiziunea locală a filmat întreaga reuniune, în timp ce Stephen şi Stacey s-au îmbrăţişat pentru prima dată după 35 de ani.

Distribuiţi acest articol cu prietenii şi familia pe Facebook.

Ţi-a plăcut acest articol?