LiveBiz
Câinele fără adăpost cară castronul oriunde merge în speranţa că cineva i-l va umple cu mâncare

Câinele fără adăpost cară castronul oriunde merge în speranţa că cineva i-l va umple cu mâncare

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Câinele fără adăpost cară castronul oriunde merge în speranţa că cineva i-l va umple cu mâncare

Când suntem întrebaţi în legătură cu ceea ce ne dorim în viaţă, adeseori visăm la vile, vacanţe luxoase şi mult timp liber pentru relaxare. Rareori ne gândim la mâncarea pe care o avem în fiecare zi pe masă – pentru că simplul fapt de a avea acces permanent la hrană este ceva pe care mulţi dintre noi îl considerăm un drept, nu un privilegiu.

Este genul de resursă pe care nu o apreciem cu adevărat până în momentul în care nu o mai avem. Mulţi oameni sunt destul de norocoşi să mănânce trei mese pe zi şi chiar mai mult dacă îşi doresc. Dar ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai avea acces la alimente? Cu siguranţă s-ar afla într-o în situaţie extrem de neplăcută.

YouTube

În timp ce oamenii sunt capabili să muncească şi să câştige bani pentru procurarea hranei, iar animalele sălbatice pot vâna, există multe animale domestice care sunt abandonate pe străzi şi lăsate să se descurce singure. Aceste animale nu au învăţat niciodată să vâneze şi nu pot obţine alimente de la piaţă cum se întâmplă în cazul oamenilor. Aceste biete creaturi sunt nevoite să depindă de bunătatea străinilor pentru a supravieţui până la masa următoare.

YouTube

World Animal Awareness Society este o organizație nonprofit creată pentru a „explora, observa și realiza programe despre interacțiunea om-animal”. Fondată în 2010, organizaţia folosește arta cinematografică pentru aduce în prim plan lupta animalelor aflate în nevoie.

„Echipa noastră are zeci de ani de experienţă în documentarea interacţiunii om-animal şi în colaborarea cu organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale din întreaga lume, înţelegând multitudinea de situaţii sensibile, intervenind în cazul fiecărei probleme care apare în lumea animalelor şi colaborând cu producătorii şi realizatorii de programe pentru a aduce informaţiile mereu la timp.”

World Animal Awareness Society

Cameramanii filmau câteva cadre cu câinii fără adăpost pentru proiectul American Strays, când au surprins o scenă pe care pur şi simplu nu au putut să o ignore. Un câine, în mod special, avea mare nevoie de ajutor, iar ceea ce a făcut acesta i-a lăsat fără cuvinte pe membrii echipei de filmare.

YouTube

Încercând să documenteze modul în care aceste animale fără stăpân interacţionează cu oamenii, echipa s-a îndreptat către Detroit, unde aflaseră de existenţa unui mic grup de câini la periferia oraşului. Nu a durat mult până când unul dintre patrupezi să le capteze toată atenţia; celor din echipa de filmare nu le-a mai rămas decât să-l urmeze în timp ce încercau să înţeleagă care îi sunt intenţiile.

YouTube

Câinii hoinăreau printre puţinele case aflate în zonă, până când unul dintre patrupezi a observat cât de interesaţi erau oamenii de mica sa haită şi avut o reacţie complet neaşteptată. Dintr-o dată, câinele a venit cu soluţia perfectă pentru a face rost de mâncare şi a-şi potoli foamea.

El s-a depărtat de echipa de filmare, moment în care toţi s-au întrebat ce vrea să facă. Când au înţeles în cele din urmă care erau intenţiile câinelui, oamenii au fost copleşiţi de compasiune. „A plecat la o distanţă de 5 case pentru a-şi aduce castronul de mâncare, astfel încât noi să i-l umplem”, este mesajul care însoţeşte videoclipul publicat pe YouTube. Din fericire, au reuşit să surprindă acest moment înduioşător pe cameră pentru ca toată lumea să-l poată vedea.

YouTube

Acest câine şi-a adus castronul până la locul unde se afla echipa. El a continuat să se plimbe cu castronul în gură – acesta fiind modul lui de a implora ca cineva să-l hrănească. Inimile oamenilor s-au topit când au văzut ce se întâmplă. Acest câine avea nevoie disperată de ajutor şi nimeni nu putea să-i refuze rugăminţile.

YouTube

Echipa a reacţionat imediat, oferindu-i atât câinelui, cât şi prietenilor săi, hrana atât de necesară. Ei au reuşit să facă o mică diferenţă prin hrănirea acestor câini, dar impactul cel mai mare l-a avut filmarea acestei scene cu totul impresionante.

Oricine vizionează acest clip va fi imediat cuprins de compasiune. Momentele de acest gen ne reamintesc de cât de privilegiaţi suntem să avem hrană şi adăpost şi cât de necesar este să ne împărţim resursele cu cei care nu sunt atât de norocoşi.

YouTube

Videoclipul a avut un impact uriaş asupra celor care l-au vizionat. Mulţi dintre ei au lăudat echipa pentru hrănirea acestor bieţi câini, iar alţii şi-au exprimat furia pentru că există atât de multe animale în această situaţie.

„Mă doare foarte mult de fiecare dată când văd asta”, a comentat Rebecca Vc. „Animalele nu ar trebui să trăiască aşa!”

Desigur, această doamnă are perfectă dreptate. Este atât de trist să ştim că sunt atâţia oameni care îşi abandonează animalele de companie şi le condamnă la o viaţă de chin.

World Animal Awareness Society

Reţineţi! Nu contează dacă avem o zi mai bună sau mai tristă, câinele va fi mereu alături de noi şi ne va iubi fără să ne judece. Fie că trage sania pe timpul iernii, are grijă de copii, călăuzeşte persoanele nevăzătoare sau detectează pericolele înainte ca ele să apară, oricând ne putem baza pe siguranţa oferită de un câine.

YouTube

Dacă intenţionaţi să adoptaţi un animal de companie, mai bine vizitaţi un adăpost în locul unui crescător sau al unui pet shop! Există o mulţime de creaturi adorabile care au nevoie de o familie iubitoare, iar a voastră s-ar putea să fie alegerea perfectă.

Urmăriţi mai multe în videoclipul de mai jos.

Dacă iubiţi câinii şi aţi înţeles câtă nevoie avem de prezenţa lor în vieţile noastre, distribuiţi acest articol cu prietenii și familia pe Facebook.