În loc să cheltuie 800 de dolari pe lună ca majoritatea studenţilor, Joel Weber a petrecut un an construind propria locuinţă mobilă pentru doar 13.000 de dolari.
Joel a reuşit să optimizeze spaţiul prin crearea unui etaj care să împartă zona de locuit cu zona de dormit.
Aspectul exterior este deosebit de frumos: te duce cu gândul la stilul rustic și minimalist al interiorului.
La parter se află zona de living și bucătăria: aici sunt toate spațiile necesare pentru a găzdui o mică firmă.
Într-un astfel de spaţiu mic, era necesar să se exploateze la maxim fiecare colţ: scara care duce la etaj este în acelaşi timp atât birou, cât şi bibliotecă.
Iluminarea naturală este asigurată de ferestrele dispuse pe lateralele casei.
Baia este foarte mică, dar cu tot ce este necesar pentru igiena personală.
La etaj se află zona de dormit, adică patul şi o mică piesă de mobilier pentru haine.
Aragazul are patru ochiuri, suficiente pentru a găti mai multe feluri de mâncare deodată. Nu lipsesc cuptorul şi chiuveta cu o singură cuvă.
Joel este conştient că există case cu mult mai confortabile decât cea construită de el… Dar nu toate pot fi deplasate oriunde îţi doreşti şi în plus, să te ajute să economiseşti bani.
Joel este pe deplin mulţumit de alegerea lui şi de ceea ce a construit. Acum el a devenit sursă de inspiraţie pentru mulţi tineri care nu intenţionează să plătească sume exorbitante pentru închirierea unei locuinţe!
Împărtăşiţi articolul cu prietenii de pe Facebook, dacă şi voi sunteţi impresionaţi de această casă mică pe roţi!
Ţi-a plăcut acest articol?