LiveBiz
Camera de supraveghere surprinde momentul în care o căţeluşă îşi salvează fratele canin căzut în piscină

Camera de supraveghere surprinde momentul în care o căţeluşă îşi salvează fratele canin căzut în piscină

LiveBiz » Animale » Camera de supraveghere surprinde momentul în care o căţeluşă îşi salvează fratele canin căzut în piscină

Recent, în timp ce stăpânii erau plecaţi de acasă, un căţel pe nume Chuck a avut un accident care era cât pe ce să se încheie în mod tragic.

Patrupedul a căzut în piscina din curtea familiei sale şi nu a mai putut să iasă singur.

Din fericire pentru Chuck, situaţia îngrozitoare în care se afla nu a trecut neobservată.

În scurt timp, o eroină cu blană – nimeni alta decât sora lui, Jessie, a intervenit, salvându-i viaţa.

Când Byron Thanarayen şi soţia sa au ajuns acasă şi l-au văzut pe Chuck ud fleaşcă, au decis să verifice filmările de pe sistemul de securitate pentru a afla ce s-a întâmplat. Astfel, l-au văzut pe Chuck alunecând în apă, ceea ce a determinat-o pe Jessie să treacă în acţiune.

„Am fost şocaţi”, a spus Thanarayen.

Chuck a încercat să iasă singur din piscină, dar nu a reuşit. Între timp, Jessie a rămas aproape, aşteptând momentul în care ar putea ajunge la Chuck pentru a-l trage în siguranţă pe uscat.

Au fost câteva minute tensionate – dar în cele din urmă, perseverenţa lui Jessie de a-şi salva fratele canin a dat roade:

 

(Before you start judging… we are getting the pool covered!) I can’t believe she did this! It broke our hearts to see this happen when we looked at the security footage. Melissa Thanarayen

Publicată de Byron Thanarayen pe Joi, 8 aprilie 2021

Filmările au arătat clar că, fără ajutorul lui Jessie, Chuck s-ar fi putut îneca cu uşurinţă în ziua aceea. Căţeluşa este cea care i-a salvat viaţa.

„Nu aveam nicio idee de ce este capabilă Jessie”, a spus Thanarayen. „Vreau să spun că este o căţeluşă drăguţă şi afectuoasă. Dar nu am bănuit niciodată că are stofă de eroină.”

Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum ca vreunul dintre câini să cadă în piscină. Dar acum, că Thanarayen şi soţia sa au văzut pericolul direct, plănuiesc să ia măsuri pentru a preveni un alt incident.

Jessie, la rândul ei, primeşte toate laudele pe care le merită o eroină ca ea.

„Jessie a primit multe îmbrăţişări şi sărutări şi încă se bucură de multă atenţie şi apreciere”, a spus Thanarayen. „Ea îl iubeşte mult pe Chuck. Întotdeauna am ştiut că este o căţeluşă specială şi cea mai bună dovadă este acest ultim gest al său.”

Ţi-a plăcut acest articol?