Stăpânul nu-şi mai permitea să îl ţină, aşa că s-a îndreptat către un adăpost. Încă de la sosirea sa, voluntarii au observat că starea fizică a Saint Bernard-ului nu era una optimă: blana ciufulită, infecţii în spatele urechilor şi zone complet lipsite de păr. „A trebuit să-l tundem”, povesteşte Ingrid Soranzo, proprietara adăpostului. Arwen era foarte trist şi, din moment ce nu putea interacţiona cu ceilalţi câini, îşi petrecea zilele singur, evitând castronul cu mâncare.
Totul s-a schimbat odată cu venirea lui Jazz, un Husky cu ochi albaştri, care s-a împrietenit imediat cu adorabilul Arwen. De când cei doi câini au devenit de nedespărţit, tristeţea lui Arwen pare să fi dispărut.
Depresia lui Arwen s-a vindecat în numai câteva zile de la sosirea lui Jazz la adăpost!
Dar cum toate poveştile frumoase au un sfârşit, la fel s-a întâmplat şi cu Arwen, atunci când tânărul Husky a fost adoptat de o familie iubitoare. Astfel, Saint Bernard-ul şi-a pierdut cel mai bun prieten şi tovarăş de joacă.
Adăpostul are cel puţin şaizeci de câini care îşi caută un cămin permanent, dar sunt foarte puţine persoane interesate de Arwen: majoritatea oamenilor nu şi-ar dori să ţină un Saint Bernard în casă. Cererile de adopţie sunt în proporţie de 90% pentru pui şi câini de talie mică, deoarece sunt mai uşor de gestionat şi transportat, pe lângă faptul că, în ceea ce priveşte alimentaţia, costurile sunt semnificativ mai reduse. Este evident că mărimea nu ar trebui să fie singurul criteriu care determină o adopţie. Cert este că un Saint Bernard nu este un câine de apartament.
Ţi-a plăcut acest articol?
