LiveBiz
În ziua absolvirii, se îmbracă în femeie de serviciu pentru a aduce un omagiu muncii mamei sale

În ziua absolvirii, se îmbracă în femeie de serviciu pentru a aduce un omagiu muncii mamei sale

LiveBiz » Poveşti de viaţă » În ziua absolvirii, se îmbracă în femeie de serviciu pentru a aduce un omagiu muncii mamei sale

Un părinte ar face orice sacrificiu pentru a se asigura că copiii săi au stabilitatea emoţională şi financiară pe care o căutăm cu toţii în viaţă. Există mulţi oameni care nu au avut cea mai bună copilărie din lume şi care, odată adulţi, încearcă să-şi îndrepte copiii către căi pe care ei înşişi nu le-au putut urma ca tineri datorită sărăciei. Roberta Mascena, o tânără de 25 de ani dintr-o familie cinstită şi muncitoare, a reuşit să absolve cu brio şi graţie eforturilor părinţilor ei, care i-au permis să studieze. Din păcate, educaţia are un cost şi, atunci când trăieşti într-o sărăcie extremă, ai tendinţa să renunţi la anumite „vise”. De fapt, mama Robertei a trebuit să părăsească şcoala când avea doar 13 ani, pentru a începe să muncească.

Pentru Roberta, nu există o persoană mai bună şi care să o inspire mai mult în viaţă decât mama ei. Tânăra, care a absolvit în cele din urmă spre marea bucurie a familiei sale, a dorit să-i aducă un omagiu femeii care a călăuzit-o pas cu pas, în ziua în care a primit diploma. Roberta, în acea zi, purta toga pe care fiecare student se pregăteşte să o îmbrace în acea zi specială, dar îi rezervase o surpriză frumoasă tatălui ei şi, mai presus de toate, mamei sale. Când toată lumea a ieşit să facă poze în amintirea frumosului moment, Roberta şi-a deschis toga, dezvăluind o uniformă de femeie de serviciu, la fel ca a mamei sale.

Mama Robertei, Marlene Cordeiro de Oliveira, nu a avut o viaţă uşoară şi a fost deosebit de mândră să-şi vadă fiica traversând o etapă atât de importantă. De-a lungul anilor, femeia a avut diferite locuri de muncă, de la curăţenie, la îngrijitor pentru vârstnici, până a devenit managerul de curăţenie al unei clădiri. Abia după ce s-a ocupat de nevoile copiilor ei, Marlene a reuşit să-şi reia studiile rămase în aşteptare.

Din toate aceste motive, Roberta nu s-a putut abţine să nu aducă un omagiu părinţilor ei (tatăl ei este şofer de taxi), oameni cinstiţi şi de origine modestă. În ziua absolvirii, fiica i-a făcut o mare surpriză mamei sale: „Când a venit momentul să facem poza, am deschis toga şi ea a văzut hainele pe care le purtam pe dedesubt. A început să plângă şi m-a îmbrăţişat. Nu a spus nimic pentru că nu cred că există cuvinte care să exprime sentimentele pe care le-a avut în acel moment”, a conchis Roberta.

O scenă cu adevărat emoţionantă!

Ţi-a plăcut acest articol?