LiveBiz
Elefantul abuzat în vârstă de 80 de ani nu-și poate reține lacrimile atunci când bărbatul îi cântă la pian

Elefantul abuzat în vârstă de 80 de ani nu-și poate reține lacrimile atunci când bărbatul îi cântă la pian

LiveBiz » Animale » Elefantul abuzat în vârstă de 80 de ani nu-și poate reține lacrimile atunci când bărbatul îi cântă la pian

Paul Barton este un artist şi pianist englez care iubeşte animalele mai mult decât orice.

În 1996, Paul a decis să pornească într-o nouă aventură şi, astfel, s-a mutat în Thailanda. El plănuise iniţial să petreacă doar trei luni în această ţară, dar totul s-a schimbat atunci când a întâlnit-o pe Khwan, actuala sa soţie.

Khwan este o fotografă a vieţii sălbatice şi activistă pentru drepturile animalelor. Prin intermediul ei, Paul a început să se implice în protejarea animalelor din Thailanda.

Paul Barton via Facebook

Paul a devenit foarte interesat să ajute elefanţii din Thailanda.

Astfel, el a aflat că începând cu 1975 şi până în 1986, Thailanda a trecut printr-o perioadă de mari defrişări. Oamenii din întreaga lume îşi doreau lemnul de tec al Thailandei şi astfel, au început tăierile masive de copaci, fără ca nimeni să se îngrijoreze de animalele care îşi pierdeau habitatul natural.

Elefanţii au suferit cel mai mult în această perioadă. Multe dintre companiile de exploatare forestieră au forţat elefanţii să care buşteni grei, aceştia fiind adesea zgâriaţi de crengi şi ramuri ascuţite care le provocau răni adânci.

Paul Barton via Facebook

În 1989, guvernul thailandez a interzis în sfârşit exploatarea lemnului. Însă suferinţa elefanţilor era departe să se fi încheiat – îşi pierduseră casele şi nici nu aveau unde să plece.

Mulţi iubitori de animale au amenajat rezervaţii pentru elefanţii abuzaţi şi neglijaţi. Aceste adăposturi le-au oferit elefanţilor spaţiul de care aveau nevoie pentru a fi liberi, dar în acelaşi timp protejaţi. A fost cea mai bună variantă de a-şi continua traiul în sălbăticie.

Paul Barton via Facebook

Paul Barton a vizitat Elephants World, unul dintre adăposturile naturale de elefanţi şi a fost înduioşat de ceea ce a găsit acolo.

Când a văzut cât de emoţionale şi empatice sunt animalele, a venit cu o idee minunată. Să interpreteze muzica clasică pentru elefanţi! Barton a numit programul său Music for Elephants (Muzica pentru elefanţi).

„Prima dată când am cântat la pian în Elephants World, un elefant orb, numit Plara, din întâmplare a fost cel mai aproape de pian”, a declarat Barton pentru Coconuts Bangkok. „Îşi lua micul dejun, dar când a auzit pianul pentru prima dată, a încetat brusc să mănânce şi a rămas aşa nemişcat, cu iarba care îi ieşea din gură, până la final.”

Paul Barton via Facebook

Paul împărtăşeşte videoclipuri ale concertelor sale pe canalul sau de YouTube. Elefanţii adoră să-l asculte cum cântă – stau adesea chiar lângă pian, mişcând urechile şi trupul pe ritmul muzicii.

Într-un videoclip deosebit de emoţionant, Paul interpretează compoziţia „Clair de Lune” a lui Debussy pentru un elefant care a avut o viaţă foarte grea.

Paul Barton via Facebook

Amphan este un elefant în vârstă de 80 de ani, complet orb la un ochi şi cu mari probleme de vedere la celălalt. Dar Amphan adoră muzica. Când Paul interpretează pentru el, elefantul sta complet nemişcat, fermecat fiind de acordurile muzicii. Când cameramanul face zoom pe chipul elefantului, puteţi vedea că plânge. Acest elefant a fost extrem de impresionat de frumoasă interpretare a lui Paul!

După ce Paul a terminat de cântat, el se apropie de impunătorul animal pentru a-i oferi o îmbrăţişare plină de iubire.

Paul Barton via Facebook

Amphan şi ceilalţi elefanţi care trăiesc la Elephants World au înfruntat atât de multe de-a lungul vieţii, iar acum, tot ceea ce îşi doresc este să se odihnească. Muzica lui Barton îi ajută să se relaxeze şi le arată cât de frumoasă poate fi viaţa.

Dacă doriţi să urmăriţi interpretarea lui Paul şi reacţia emoţionantă a elefantului, vizionaţi videoclipul de mai jos:

Distribuiţi acest articol cu prietenii şi familia pe Facebook.

Ţi-a plăcut acest articol?