LiveBiz
Câinele loial aşteaptă zilnic împreună cu mica sa stăpână autobuzul şcolar pentru a se asigura că urcă în siguranţă

Câinele loial aşteaptă zilnic împreună cu mica sa stăpână autobuzul şcolar pentru a se asigura că urcă în siguranţă

LiveBiz » Animale » Câinele loial aşteaptă zilnic împreună cu mica sa stăpână autobuzul şcolar pentru a se asigura că urcă în siguranţă

Un căţeluş a devenit o celebritate pe internet, în China. Acest lucru s-a întâmplat după ce o filmare în care patrupedul aşteaptă alături de tânăra sa stăpână autobuzul şcolar a devenit virală.

Animalul de companie loial „însoţeşte” fetiţa de cinci ani la staţia de autobuz în fiecare dimineaţă. El vrea să se asigure că micuţa urcă în deplină siguranţă în vehicul.

Apoi, se întoarce în acelaşi loc după-amiaza pentru a o „ridica” pe micuţa preşcolară înainte de a se întoarce cu ea acasă.

Prietenia minunată dintre această fetiţă şi însoţitorul său loial a fost surprinsă într-o serie de videoclipuri încărcate de către mama fetiţei pe platforma video chineză Douyin.

Într-unul dintre clipuri, putem vedea câinele dând energic din coadă când un autobuz şcolar de culoare galbenă se apropie de staţie pentru a o lua pe fetiţă.

După oprirea vehiculului, o profesoară se apropie de uşă pentru a o ajuta pe fetiţă să urce în autobuz în timp ce câinele se plimbă fericit pe trotuar.

Mama fetei, care se numeşte „Yu Xi Ma Ma”, mărturiseşte că a filmat aceste videoclipuri pentru a le arăta tuturor cât de sinceră este prietenia unui animal de companie, dar şi felul în care acesta îi protejează necondiţionat fiica.

Ţi-a plăcut acest articol?