LiveBiz
Câinii Husky salvează o pisicuţă de numai 3 săptămâni, iar acum aceasta este nelipsită din haită

Câinii Husky salvează o pisicuţă de numai 3 săptămâni, iar acum aceasta este nelipsită din haită

LiveBiz » Animale » Câinii Husky salvează o pisicuţă de numai 3 săptămâni, iar acum aceasta este nelipsită din haită

Această poveste este despre prietenia uimitoare dintre două animale care nu aparţin aceleiaşi specii. Căţeluşa Lilo (în mijloc) face parte dintr-o familie de trei Husky care au adoptat o pisicuţă pe nume Rosie.

Rosie avea doar trei săptămâni când a fost găsită pe stradă. Era atât de mică şi firavă, încât avea puţine şanse de a supravieţui. Poate încă o noapte în starea în care era.

Instagram

Aşa că salvatorii ei au decis să încerce ceva puţin mai riscant: ei au lăsat-o să doarmă cu Lilo, unul dintre câinii lor. Lilo nu a avut niciodată căţeluşi şi nici nu va face, dar cu siguranţă e grijulie şi iubitoare cu puiuţii.

Instagram

Lilo imediat a început să aibă grijă de micuța Rosie, oferindu-i protecţie şi lăsând-o chiar să se ghemuiască în blana ei călduroasă. Fără ajutorul lui Lilo, supravieţuirea pisicuţei era îndoielnică.

Instagram

Lilo a fost fericită să aibă şi ea în sfârşit un puiuţ, deşi Rosie era doar o pisicuţă jucăuşă.

Instagram

Pe măsură ce Rosie creştea, se identifica şi mai bine în rolul de căţel Husky, însoţindu-i pe aceştia în plimbări şi în toate aventurile lor.

Instagram

Un lucru interesant este că Rosie s-a ataşat foarte mult de Lilo, singurul Husky din haită care nu are ochii albaştri. Ochii ei sunt exact la fel ca blana lui Rosie!

Instagram

Rosie ştia unde era siguranţă, iar Lilo era excesiv de protectoare cu mica ei prietenă.

Instagram

Oriunde se află Lilo, o vei găsi şi pe Rosie.

Instagram

Deşi Rosie îi însoţeşte pe câini în plimbări, ar fi prea greu pentru o pisică să ţină pasul cu bicicleta. Dar asta nu însemna că va fi lăsată vreodată în urmă!

Instagram

Acum, că Rosie nu mai este un pui, ci o pisică în toată regula, preferă să mănânce împreună cu prietena sa Lilo. Căţeluşa chiar o cheamă pe Rosie să se înghesuie lângă ea pentru a trage un pui de somn ca atunci când era mică.

Urmăriţi acest videoclip, când Rosie – după numai aproximativ patru luni – merge la plimbare cu haita de părinţi adoptivi.

Cine spune că o pisică nu poate fi prietenă la cataramă cu un câine? Aşteptam părerile voastre în secţiunea de comentarii.

Distribuiţi acest videoclip cu familia si prietenii pe Facebook!

Ţi-a plăcut acest articol?