LiveBiz
Căţelul adoptat dintr-un adăpost atrage atenţia tuturor datorită aspectului său unic

Căţelul adoptat dintr-un adăpost atrage atenţia tuturor datorită aspectului său unic

LiveBiz » Animale » Căţelul adoptat dintr-un adăpost atrage atenţia tuturor datorită aspectului său unic

Desigur, toţi câinii se disting în felul lor. Dar există ceva în plus la acest câine numit Lucky.

Aspectul său curios îl face să iasă în evidenţă ceva mai mult decât restul.

Lucky are 2 ani şi locuieşte în Thailanda alături de proprietara sa, Charice Fca Cha. Femeia l-a adoptat în urmă cu doar câteva săptămâni, dar până atunci el s-a dovedit deja a fi o mică vedetă.

Ori de câte ori ies la plimbare, Lucky atrage toate privirile.

„Există atât de multe reacţii din partea oamenilor”, povesteşte Charice. „Unii sunt uimiţi, entuziasmaţi sau surprinşi. Oamenii vor să-l cunoască.”

Şi este lesne de înţeles de ce.

Lucky a venit pe lume cu heterocromie, o afecţiune în care fiecare ochi este colorat diferit. În cazul acestui câine, unul este albastru deschis, iar celălalt este căprui.

Dar asta nu e totul!

Deasupra ochiului albastru al căţeluşului se află o zonă întunecată, arcuită.

Pare o sprânceană mare, parcă desprinsă din desenele animate.

După ce Charice a postat prima fotografie cu Lucky, au existat câteva persoane cărora le-a fost greu să creadă, punând la îndoială autenticitatea acestui aspect.

„Unii oameni sunt de părere că am folosit un marker permanent pentru a-i desena sprânceana sau că aş fi apelat chiar la Photoshop”, spune ea amuzată.

Din fericire, în ciuda aspectului diferit, Lucky este perfect sănătos. Era puţin slăbit când Charice l-a adoptat, dar ea are planuri să-l treacă pe o dietă mai bună.

Lucky a găsit pe cineva care să-l iubească atât pentru felul său, cât şi pentru aspectul exterior – şi el ştie bine asta.

„Este un câine foarte ataşat”, spune Charice. „Merge cu mine tot timpul peste tot.”

Ceea ce îl face special pe Lucky, mai presus de toate, este inima lui şi prietenia pe care o împărtăşeşte cu Charice. Ea se aşteaptă la o viaţă plină de dragoste cu acel căţeluş adorabil alături.

„Cred că vom avea un viitor fericit şi plin de aventuri”, a conchis Charice.

Ţi-a plăcut acest articol?