LiveBiz
Câinele este abandonat de familie la coşul de gunoi – şi foloseşte un scaun aruncat pentru a se încălzi

Câinele este abandonat de familie la coşul de gunoi – şi foloseşte un scaun aruncat pentru a se încălzi

LiveBiz » Animale » Câinele este abandonat de familie la coşul de gunoi – şi foloseşte un scaun aruncat pentru a se încălzi

De multe ori ajungem să aflăm despre cazuri triste aşa cum este şi cel din povestea de mai jos. În eventualitatea în care alegem să le ignorăm, acestea nu dispar. Citirea şi împărtăşirea lor însă poate trage un semnal de alarmă în conştiinţa tuturor. Dacă oamenii care l-au descoperit pe Ollie-Loo nu ar fi avut prezenţă de spirit şi dorinţa de a face un bine, poate că acest patruped ar fi continuat să trăiască şi astăzi într-o grămadă de gunoi.

Când a împachetat şi a plecat spre noua locuinţă, familia lui Ollie-Loo a decis că nu merită să-şi ia şi câinele loial în această călătorie. El a fost abandonat din motive pe care nu le vom înţelege niciodată. Din păcate, câinele ajunsese să stea în mijlocul unei grămezi de gunoi din faţa fostei sale case, aşteptând. Pentru a se încălzi, şi-a făcut culcuş într-un vechi scaun aruncat. Poate credea că se vor întoarce după el, dar cu siguranţă nu ştia cu ce anume greşise pentru a merita un astfel de tratament.

Vecinii au relatat că familia fusese evacuată, dar cu toate acestea au plecat însoţiţi de un alt câine mai tânăr. În schimb, au decis să-l lase pe Ollie acolo, care a continuat să-i aştepte singur, abătut şi confuz.

Momentul salvării

Terri Looby, voluntară în cadrul „Detroit Animal Welfare Group (DAWG)” era pe teren pentru a salva un alt câine, când l-a descoperit pe Ollie, speriat şi singur. Într-un interviu acordat News13, Looby a declarat:

„Era complet ghemuit din cauza frigului. Am coborât din maşină şi când m-a văzut şi-a ridicat capul. Am pornit spre el şi am văzut coada cum începe să se mişte. Am folosit un ton copilăresc şi i-am spus ‘Hai prietene, totul este în regulă!’. A venit spre mine şi a început să mă lingă pe obraz.“

Vecinii i-au explicat lui Looby că Ollie aştepta de mult timp în acel loc şi că era evident că proprietarii săi nu mai doreau un câine bătrân şi au luat decizia de a-l abandona acolo.

Odată ce Looby l-a salvat pe Ollie de pe străzi, veterinarul a descoperit că patrupedul avea un femur fracturat. De asemenea, din cauză că nu beneficiase de condiţii normale de trai, câinele era foarte slăbit.

Să fi fost oare acest abandon şi salvarea sa ulterioară o adevărată binecuvântare pentru Ollie?

Adopţia

DAWG a publicat povestea lui Ollie pe pagina oficială de Facebook, unde a încurajat oamenii să-l adopte pe Ollie. Nu a durat mult până când Ollie să ajungă în grija unei familii iubitoare cu doi copii.

Mama sa adoptivă a explicat că Ollie nu are nici o idee despre dimensiunile sale deloc de neglijat şi că adoră să se urce în pătuţurile fraţilor săi adoptivi – chiar dacă are un culcuş generos doar al lui.

Ollie a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală destul de costisitoare pentru reparaţia femurului, motiv pentru care a fost creată o pagină pentru donaţii. Obiectivul a fost strângerea a 2.500 de dolari, dar totalul a depăşit cu mult suma propusă iniţial. Oare nu este un semn că în această lume bunătatea este cu mult mai prezentă decât răutatea şi cruzimea?

Câinele care a fost abandonat de familia lui şi-a găsit până la urmă un cămin permanent şi oameni care să-l iubească aşa cum merită şi care nu-l vor lăsa niciodată în urmă!

Distribuiţi această poveste pentru ca mai multe persoane să afle despre salvarea lui Ollie. Fără familii adoptive, mulţi dintre aceşti câini nu ar mai avea unde să meargă!

Ţi-a plăcut acest articol?