LiveBiz
Povestea câinelui care a fost salvat după ce 12 ore a stat captiv într-o vizuină de iepuri

Povestea câinelui care a fost salvat după ce 12 ore a stat captiv într-o vizuină de iepuri

LiveBiz » Animale » Povestea câinelui care a fost salvat după ce 12 ore a stat captiv într-o vizuină de iepuri

Uneori nici nu contează cât de responsabilă este o persoană, deoarece animalele de companie sunt ca nişte copii neastâmpăraţi. Deci, trebuie să fii foarte atent cu ei pentru a-i împiedică să intre în necazuri şi să-şi pună viaţa în pericol.

Această lecţie a fost mai mult decât învăţată de familia lui Max, un Jack Russel destul de energic care, în timp ce alerga un iepure, a pătruns într-o vizuină din care nu a mai putut să iasă şi era cât pe ce să moară sufocat.

Cu câteva săptămâni în urmă, pompierii britanici au răspuns unui apel cu totul special. Proprietara lui Max a raportat că patrupedul său a dispărut după ce a intrat într-o gaură construită de iepuri.

Câinele i-a urmărit neştiind că intră într-o adevărată capcană.

Aparent, proprietara a încercat să-l scoată pe Max, dar nu a reuşit decât să îl scufunde mai adânc, înrăutăţind lucrurile.

Cea mai mare teamă care plutea în aer era că bietul câine se va sufoca. Apoi, Brigada de pompieri şi Unitatea Tehnică de Salvare din West Sussex (TRU) au ajuns la faţa locului.

Profesioniştii au fost nevoiţi să folosească echipamente digitale de identificare a sunetului şi imagistică pentru a găsi cu precizie unde se afla Max în sistemul de tuneluri construit de iepuri.

„De îndată ce am făcut o gaură în tunel, Max a şi scos capul. Cu puţin ajutor din partea proprietarei sale, câinele a reuşit să găsească suficientă energie pentru a se elibera. O vulpe mică a ieşit pe lângă el” – a declarat Charlie Eastwell, comandantul echipajului TRU.

Cu toate că povestea poate părea simplă, salvarea a durat aproape 12 ore. Şi în tot acest timp, curajosul Max s-a luptat sub pământ pentru a rămâne în viaţă.

Dar animalul nu era singur, se pare că atunci când câinele a fost eliberat, s-a putut salva şi o tânără vulpe care fusese de asemenea prinsă în capcană.

Se pare că Max nu a fost singurul care a căzut în capcana iepurilor vicleni.

Vulpea a fugit în tufişuri imediat ce s-a văzut eliberată, în timp ce Max se bucura în braţele proprietarei sale. Din fericire, câinele nu a suferit niciun fel de traumă, fiind doar însetat şi speriat după 12 ore de captivitate.

„Am fost cu toţii bucuroşi să-l vedem pe Max reunindu-se cu proprietara sa. Suntem încrezători că el şi vulpea şi-au învăţat lecţia şi vor sta cât mai departe de tunelurile săpate de iepuri.” – a mai adăugat Charlie.

Echipa a părăsit scena aproape de 3 dimineaţa, după incredibila operaţiune de salvare pe care au efectuat-o. Deşi pentru unii poate părea o prostie să chemi pompierii în acest tip de situaţie, femeia a făcut ceea ce trebuia, iar Charlie în carne şi oase este cea mai bună dovadă în acest sens.

„Nu numai că nu vrem ca oamenii să se pună în pericol atunci când încearcă să-şi salveze animalele de companie. Dar avem şi echipamente, cum ar fi dispozitive de ascultare şi camere video, care ne permit să localizăm animalul cu o precizie maximă şi fără distrugerea reţelei de tuneluri”, a conchis Charlie.

Deci dacă vreun om sau animalul său de companie se află vreodată în pericol, nu ezitaţi să apelaţi la echipele special instruite în salvarea oamenilor sau celor mai dragi fiinţe pe care le avem.

Ţi-a plăcut acest articol?