De când a ajuns în SUA în 1989, Mohamed, împreună cu Dawn, fosta sa soţie, au adoptat mulţi copii; cei doi au luat în plasament micuţi cu boli speciale şi chiar terminale; din acest motiv Mohamed este obişnuit să le ofere multă afecţiune şi dragoste acestor copii în căutare de asistentă, ajutor, mângâieri – o figură paternă care îi poate linişti şi îi poate face să traverseze un drum extrem de dificil al vieţii.
Din acest motiv, Mohamed şi Dawn au fost întotdeauna pregătiţi să-şi ia rămas-bun prematur de la mulţi copii bolnavi care nu au reuşit să învingă bolile de care sufereau; ceea ce au reuşit să primească, totuşi, a fost să simtă dragoste şi afecţiune din partea acestor două figuri parentale care s-au ocupat de starea de suferinţă prin care treceau, încercând să le aline durerile cumplite…
Mohamed s-a despărţit de soţia sa în 2013, dar nu a încetat niciodată să adopte copii cu afecţiuni şi patologii rare şi grave pentru a le oferi puţină bucurie şi afecţiune…
În prezent, amabilul şi dezinteresatul Mohamed îşi dedică tot timpul îngrijirii unei fetiţe de 6 ani născută cu un defect cerebral foarte rar: fata este din păcate oarbă, surdă şi are paralizie permanentă a braţelor şi picioarelor, şi din acest motiv necesită asistenţă 24 de ore pe zi; dar cu siguranţă acest lucru nu îl descurajează pe acest tată adoptiv exemplar: „Ştiu că nu mă poate auzi, nu mă vede, dar vorbesc întotdeauna cu ea. O ţin mereu în braţe, mă joc cu ea, îi ofer alinare. Ştiu că are sentimente pentru că este un suflet. O fiinţă umană…”
Mohamed ştie că alternativa pentru aceşti copii cu boli foarte grave sau cu boli terminale este moartea solitară într-o instituţie specializată, fără ca bieţii micuţi să poată experimenta un zâmbet, o faţă prietenoasă, o mângâiere, figura unui tată care să-i poate şopti măcar o dată că „totul va fi bine”.
Ceea ce Mohamed a reuşit să facă în toţi aceşti ani merită doar admiraţie, respect şi aplauze: Mohamed este un om fantastic!
Ţi-a plăcut acest articol?
