LiveBiz
Subnutrită şi sleită de puteri, căţeluşa aduce pe lume 11 căţei şi îi ţine în viaţă până la sosirea salvatorilor

Subnutrită şi sleită de puteri, căţeluşa aduce pe lume 11 căţei şi îi ţine în viaţă până la sosirea salvatorilor

LiveBiz » Animale » Subnutrită şi sleită de puteri, căţeluşa aduce pe lume 11 căţei şi îi ţine în viaţă până la sosirea salvatorilor

Instinctul matern este forţa sublimă care face ca o mamă să fie capabilă de orice pentru bunăstarea puiului ei. Este şi cazul protagonistei următoarei poveşti, care a impresionat pe toată lumea cu comportamentul său admirabil atunci când cei unsprezece căţei ai săi erau în pericol de moarte.

Pentru orice animal, viaţa de pe străzi este foarte complicată. Nu numai din cauza lipsei de mâncare, ci şi a faptului că este dificil de găsit un loc cald şi sigur de adăpost. De curând, o căţeluşă a trebuit să treacă printr-o încercare dificilă după ce a adus pe lume 11 căţeluşi într-o pădure din Carolina de Nord, SUA.

Dacă atunci când hoinărea singură sub cerul liber îi era greu să obţină porţia zilnică de mâncare, imaginaţi-vă cât de dificil i-a fost cu atât de mulţi căţei de hrănit. Situaţia era critică, dar se lupta din toată fiinţa ei să-şi îndeplinească responsabilitatea de mama.

Dacă era sigură de un lucru, acela era faptul că mai presus de orice trebuia să aibă grijă de ei.

Zilele treceau, iar ea nu avea puterea sau energia de a se ridica de pe pământ. Fără a-şi neglija o clipă rolul său de mamă, îngrijea pe fiecare dintre micuţii care o priveau cu ochii plini de tandreţe.

Din fericire, o persoană a trecut întâmplător pe acolo şi şi-a dat seama ce se întâmplă. A contactat imediat voluntarii adăpostului „Angela’s Ark” din Charlotte, care, s-au deplasat rapid la faţa locului pentru a ajuta familia greu încercată.

„Am primit un mesaj de la cineva care spunea ‘Am găsit o căţeluşă într-o zonă împădurită.’ Când am ajuns, mama stătea ascunsă acolo, întinsă pe pământ, uitându-se la noi cu puii lângă ea” – a declarat purtătoarea de cuvânt a adăpostului.

Cei responsabili cu salvarea ştiau că trebuie să fie foarte atenţi.

În astfel de cazuri, căţeluşele sunt de obicei foarte protectoare cu puii lor. Şi atunci trebuie procedat cu tact şi răbdare, fără să simtă vreo ameninţare, pentru că sunt în stare de orice pentru a-şi proteja puii.

Salvatorii au fost însă surprinşi de comportamentul mamei, care văzuse că acei oameni au venit să o ajute şi a simţit imediat o mare uşurare. Deşi era precaută, s-a dovedit foarte docilă şi calmă tot timpul.

„Primul meu gând a fost că, dacă a supravieţuit singură, cu siguranţă va fi defensivă şi protectoare faţă de micuţii ei. Dar părea epuizată. Căţeii erau foarte energici şi, surprinzător, arătau toţi sănătoşi – aveau vreo 2 săptămâni” – a precizat una dintre salvatoare.

Mama, împreună cu puii ei, au fost duşi într-un loc sigur din adăpost unde au fost hrăniţi. Au primit rapid îngrijiri specializate de la un medic veterinar care i-a monitorizat cu atenţie.

S-au simţit în siguranţă şi pe mâini bune pentru prima dată.

„În prima noapte când i-am adus acasă, mama a fost foarte precaută cu noi. Am numit-o Sky, iar căţeii erau constelaţia noastră” – a spus persoana responsabilă cu luarea câinilor în plasament.

People Find Mama Dog And Her Puppies In The Woods

People find a dog and her puppies in the middle of the woods ❤️️

Publicată de The Dodo pe Luni, 1 februarie 2021

Ei străluceau de fericire precum steluţele de pe cer. Nu a mai durat mult şi fiecare dintre cei unsprezece căţeluşi şi-au găsit câte o casă nouă unde îşi trăiesc acum viaţa pe care o merită alături de familii care îi iubesc.

Şi lui Sky norocul i-a surâs, iar existenţa ei s-a schimbat în bine.

Acum, fiecare dintre familiile adoptive se bucură de iubirea imensă pe care doar câinii ştiu să o ofere, în timp ce sunt trataţi cu dragoste şi cu demnitatea pe care o merită.

Ţi-a plăcut acest articol?