LiveBiz
Familia a fost avertizată să nu adopte fetiţa, dar nu a ascultat – Acum lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel

Familia a fost avertizată să nu adopte fetiţa, dar nu a ascultat – Acum lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Familia a fost avertizată să nu adopte fetiţa, dar nu a ascultat – Acum lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel

Bernie şi Diane Lierow au cinci fii şi au visat mereu să aibă o familie numeroasă.

Când copiii lor au crescut şi au plecat de acasă, cuplul şi-a dat seama că mai au multă dragoste de oferit unui copil aflat în nevoie.

Drept urmare ei au decis să adauge un nou membru familiei lor, în persoana unei fetiţe mai puţin norocoase.

Dar în urma participării la un eveniment de adopţie, viaţa lor avea să se schimbe pentru totdeauna datorită unei decizii pe care au luat-o – pe baza unei singure fotografii.

Bernie şi Diane Lierow alături de fii lor (captură Youtube)

Bernie şi Diane Lierow au început să colaboreze cu o agenţie locală pentru adopţii şi nu după mult timp au fost invitaţi să participe la un eveniment unde puteau cunoaşte copiii potenţiali adoptivi.

Deşi erau mulţi copii acolo, Diane nu se desprindea de o fotografie alb-negru a unei fetiţe care nu a putut să participe.

„M-am simţit atrasă de ea”, spune Diane.

Cuplul a cerut informaţii despre fetiţă, dar agenţia de adopţii le-a atras atenţia în privinţa acelui copil. Cei care se ocupau de caz le-au oferit un răspuns pe care Diane cu certitudine nu-l anticipase.

„Tot ce au putut să ne spună a fost: ‘cu siguranţă nu o vreţi’”, îşi aminteşte Bernie, soţul Dianei.

„În cele din urmă, una dintre doamne i-a spus soţiei mele: ‘Ceva este în neregulă cu ea, această fetiţă nu este potrivită pentru adopţie’”, a mai precizat Bernie.

Cei doi părinţi au insistat, deşi fuseseră avertizaţi că fetiţa din imagine nu este ceea ce căutau ei şi că „ceva este în neregulă cu ea”.

Cuplul nu a renunţat cu uşurinţă şi l-a căutat pe asistentul social al fetiţei. Acesta le-a spus o poveste care a înduioşat profund inimile lui Bernie şi Diane, atunci când au aflat adevărul îngrozitor despre cât de neglijent fusese tratată acea fetiţă.

Au descoperit că fetiţa a crescut în condiţii greu de imaginat.

O imagine alb-negru a unui copil care i-a atras în mod deosebit atenţia lui Diane, deoarece a simțit o legătură puternică doar privind fotografia. (Sursa: Youtube)

Danielle Crockett era cunoscută de mulţi drept „fetiţa de la fereastră”.

În 2005, poliţia a primit un apel de la un vecin îngrijorat. Bărbatul anunţa că în casa din vecinătate se petrecea ceva ciudat şi teribil.

Văzuse o fetiţă slabă, palidă, pe care nu o recunoştea, privindu-l de la fereastră.

Anchetatorul Mark Holste şi partenerul său au ajuns la locul indicat. Ceea ce au descoperit acolo i-a marcat profund.

„S-a dovedit a fi cel mai atroce caz de neglijare pe care l-am văzut vreodată”, explică Holste.

„Parcă mergeam pe coji de ouă. Nu puteai să faci un pas fără să calci peste mulţimea de gândaci care erau pretutindeni.”

Holste a găsit-o pe Danielle abandonată în cel mai îndepărtat ungher al casei, culcată pe o saltea murdară. Camera ei avea dimensiunea unui dulap şi era plină de scutece murdare.

Trăind într-o mizerie de neconceput şi fiind neglijată în mod constant, fetiţa se sălbăticise. (Sursa: Youtube)

Anii de neglijare şi condiţiile de viaţă îngrozitoare o afectaseră grav pe fetiţa în vârstă de 6 ani

Danielle nu putea să vorbească sau să mănânce alimente solide; era plină de păduchi şi purici. Cântărea doar 20 de kilograme când a fost găsită de Mark Holste.

„Mama ei s-a scuzat spunând: ‘Fac tot ceea ce pot’”, a declarat Holste pentru Tampa Bay Times.

„I-am răspuns, ‘Tot ceea ce poţi este de toată jena!”

Aproximativ 85% din creierul nostru se dezvoltă în primii 5 ani de viaţă, explică psihologul Kathleen Armstrong, care a examinat-o pe Danielle.

Fetiţa avea capacitatea mentală a unui bebeluş, în ciuda faptului că se apropia de împlinirea vârstei de 7 ani.

Doctorul a diagnosticat-o cu „autism declanşat de factorii de mediu”. Deoarece a fost lipsită de contactul uman atâta vreme, ea pur şi simplu „s-a retras în sine” şi nu a învăţat niciodată să interacţioneze cu alte persoane.

Mama lui Danielle a fost imediat decăzută din drepturile părinteşti, iar Danielle a petrecut 6 luni la spital, recuperându-se.

Când Bernie şi Diane Lierows au citit toate aceste aspecte în dosarul ei, au simţit cum pământul le fuge de sub picioare.

„Am plâns doar când am citit cum a fost crescută şi condiţiile în care a fost găsită”, spune Diane.

Cu toate acestea, Diane era din ce în ce mai convinsă că Danielle trebuia să facă parte din familia lor.

Lucrurile nu erau deloc roz când Danielle s-a mutat în cele din urmă în casa noii sale familii.

„Nu ştiam dacă va putea mânca vreodată cu o furculiţă sau cu o lingură”, spune Diane.

„Începi să te gândeşti: Nu ştiu cât de departe va reuşi să meargă acest copil”.

Danielle avea crize de aproximativ 7 – 8 ori pe zi şi ura să iasă afară. Fetiţa ţipa până când răguşea şi se trântea pe podea, explicau părinţii ei adoptivi într-un interviu acordat în anul 2009.

De asemenea, hrănirea era încă o chestiune sensibilă pentru Danielle. Ar fi mâncat până la refuz pentru că nu a învăţat să-şi controleze cantitatea de hrană după ce a trăit înfometată în primii 6 ani de viaţă.

Dar Diane şi Bernie o iubeau ca pe ochii din cap.

A depăşit toate aşteptările

Cu multă iubire şi încurajare, Danielle a început să facă progrese incredibile!

Lucruri care ar părea banale, cum ar fi spălarea dinţilor, spălarea mâinilor şi mersul la baie de una singură, s-au dovedit a fi descoperiri monumentale pentru Danielle. Şi a reuşit să facă totul datorită sprijinului şi încurajărilor primite din partea familiei Lierows.

„Ea a depăşit deja toate aşteptările pe care specialiştii le aveau în momentul în care a fost găsită”, a declarat Diane postului de televiziune CBN în 2012.

„Paşii mici sunt salturi uriaşe pentru cineva care are dizabilităţi”, a explicat Bernie în 2014.

„A învăţat să facă lucruri pe care nu am fi crezut vreodată că le va face.”

Vorbirea este încă o problemă dificilă pentru Danielle, dar ea îi salută pe Bernie cu un „Hei tata” şi chiar le-a spus „Vă iubesc” părinţilor ei.

După teribilul tratament pe care l-a îndurat din partea mamei sale biologice, Danielle este foarte precaută în jurul femeilor şi figurilor materne. A fost nevoie de mult timp pentru ca ea să poată socializa cu ceilalţi, dar lucrurile se îndreaptă într-o direcţie pozitivă.

„Este încă agresivă în privinţa mâncării”, a declarat Bernie pentru OWN în 2014.

Dar, după succesul lui Danielle de până acum, familia poate spera la un viitor luminos pentru ea şi are încredere în privinţa lucrurilor pe care le poate realiza.

„Dacă ar putea să se integreze în comunitate, ar fi deja un mare câştig”, spune Bernie.

Deşi această poveste a început tragic, viitorul pare acum mult mai strălucitor – datorită dragostei şi curajului lui Bernie şi Diane Lierow!

Dacă a exista vreodată îndoială că dragostea nu poate doborî orice obstacol, Bernie şi Diane Lierow au dovedit-o din plin când au adoptat-o pe Danielle în ciuda tuturor avertismentelor.

Această poveste dovedeşte, de asemenea, că există îngeri printre noi şi, uneori, oameni, precum cei din familia Lierow, iau decizia de a fi miracolul pentru care altcineva s-a rugat.

Distribuiţi această poveste în onoarea acestor doi părinţi care demonstrează tuturor ce înseamnă adevărata iubire, dăruire şi omenie!

Ţi-a plăcut acest articol?