LiveBiz
Trista scenă a celui mai loial câine militar şi a camaradului său forţati să-şi ia rămas bun pentru totdeauna

Trista scenă a celui mai loial câine militar şi a camaradului său forţati să-şi ia rămas bun pentru totdeauna

LiveBiz » Animale » Trista scenă a celui mai loial câine militar şi a camaradului său forţati să-şi ia rămas bun pentru totdeauna

Dacă te numeri printre acele persoane care cred în sufletul pereche, într-un singur partener de viaţă, sau în cel mai bun prieten cu patru picioare, acesta este locul potrivit.

Loialitatea şi prietenia dintre om şi câine sunt atât de strânse, încât transcend spaţiul, timpul sau orice context al vieţii, rezistând în unele cazuri chiar şi dincolo de moarte. Atât de puternică este această relaţie pe care o stabilim cu cei mai buni prieteni cu blană.

Acesta este şi cazul lui Jia Chuan, ofiţer în armata Republicii Populare Chineze şi lider al grupului de dresaj canin. După opt ani de serviciu neîntrerupt în cazarmă, bărbatul se pregătea să se întoarcă acasă.

Odată cu plecare sa, cu siguranţă lasă în urmă mulţi prieteni şi cunoscuţi, dar niciunul ca Da Mao, un Golden Retriever pe care l-a dresat personal şi care a devenit tovarăşul său necondiţionat în perioada îndelungată în care şi-a servit ţara.

Extrem de isteţ, Da Mao intuise bine ce urma să se întâmple. Cei doi erau de nedespărţit, aşa că, în momentul salutului de rămas bun, câinele nu a ezitat să sară în braţele lui Jia Chuan. Un adio care a frânt inimile mai multor utilizatori ai platformelor de socializare.

Pentru Da Mao era clar că cel mai bun prieten al său va pleca pentru totdeauna. De aceea, când colegul lui Jia a dat drumul la lesă, câinele a alergat spre el şi a profitat de ocazie pentru a-i oferi o doză de dragoste nemărginită. Şi-a pus labele în jurul lui ca într-o îmbrăţişare şi l-a sărutat în mod repetat înainte de a se îndepărta de el.

Probabil cel mai emoţionant moment din filmare este atunci când Jia îl dă „formal” în grija noului său dresor şi coleg; animalul îl urmăreşte şi se ridică din nou pe el pentru a-i arăta pentru ultima oară cât de mult îl iubeşte.

„Aceste imagini mă fac să plâng. Ar putea militarul să adopte câinele?” – a întrebat un comentator la videoclip.

Câteva clipe mai târziu, noul său dresor a încercat să-l ducă în altă parte, dar Da Mao a scăpat din nou şi a fugit spre Jia, sperând, poate, că totul a fost un vis urât şi că vechiul său prieten va rămâne totuşi cu el.

„Acest câine adorabil ştie totul. Cele mai bune urări veteranului”, a scris un alt utilizator.

În mod clar, după ce au lucrat împreună atât de mult timp şi au învăţat o mulţime de lucruri unul de la celălalt, o astfel de separare trebuie să fi fost extrem de dureroasă pentru amândoi. Preferăm, mai degrabă, să rămânem cu tandreţea scenei în minte.

Aceasta este încă o poveste care ne arată că patrupezii sunt, fără îndoială, cei mai buni prieteni ai omului.

 

În ciuda tuturor diferenţelor dintre oameni şi câini, în cazul patrupezilor există sentimentul unei afinităţi intime şi unei solidarităţi incontestabile.

A iubi un animal şi a-ţi petrece o parte din timp în compania lui nu este suficient. Adevărul este că la capătul unui drum petrecut alături de aceşti prieteni minunaţi, ne dăm seama că timpul a zburat şi că tot ceea ce ne mai rămân sunt amintirile. Împărtăşiţi-le toată dragostea de care sunteţi capabili !

Ţi-a plăcut acest articol?