LiveBiz
Femeia le cere adolescentelor obraznice să facă linişte în timpul filmului; După câteva zile e căutată de mama lor

Femeia le cere adolescentelor obraznice să facă linişte în timpul filmului; După câteva zile e căutată de mama lor

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Femeia le cere adolescentelor obraznice să facă linişte în timpul filmului; După câteva zile e căutată de mama lor

Când Rebecca Boyd a aflat că soţul său a fost concediat, ea şi-a dat seama imediat că va mai trece ceva timp până când fiica lor se va putea bucura din nou de o ieşire în oraş.

Dar era totuşi ceva pe care această mamă cu suflet bun voia să îl facă pentru fiica ei, înainte ca familia lor să ajungă să fie strâmtorată din cauza banilor.

Rebecca a vrut să-şi ducă fiica să vadă filmul animat Cenuşăreasa şi, în timp ce bucurau de frumoasa producţie Disney, a apărut o problemă cu persoanele care stăteau în spatele lor.

Două adolescente erau foarte zgomotoase şi loveau scaunele, aşa că Rebecca le-a rugat să înceteze pentru ca ea şi fiica ei să se poată bucura de film. Fetele au ignorat-o, dar ce s-a întâmplat după aceea a atras atenţia tuturor.

Într-una din seri, Rebecca Boyd a mers să vadă un film în mall-ul „PREMIERE 14 Promenade” din Bessemer, Alabama.

Dar, în loc să se bucure de o seară plăcută şi relaxantă alături de fiica ei în vârstă de 12 ani, mama a fost deranjată de două adolescente care stăteau în spatele ei.

Fetele loveau scaunele şi erau foarte zgomotoase, drept urmare femeia le-a rugat în repetate rânduri să se liniştească.

În loc să respecte rugămintea femeii deranjate, ele au continuat să fie nepoliticoase şi să facă gălăgie.

Ulterior, mama a stat de vorbă cu acestea şi le-a spus cât de mult le afectase, atât pe ea, cât şi pe fiica ei, comportamentul lor reprobabil.

După părăsirea sălii de cinema, fratele mai mare al fetelor zgomotoase, care le însoţea, s-a întors acasă şi i-a povestit mamei cât de obraznice au fost surorile sale.

Rebecca nu avea nicio idee în legătură cu acţiunile extreme pe care această mamă urma să le ia.

Kyesha Smith Wood, mama fetelor, nu a putut să rămână impasibilă vizavi de ceea ce a aflat şi s-a simţit obligată să o întâlnească pe Rebecca. Singura modalitate de a o găsi a fost prin intermediul reţelelor sociale.

Deci, Kyesha a apelat la Facebook pentru a o găsi pe femeia care îi mustrase fiicele.

„Vă pot asigura că aceste fete au fost pedepsite în mod corespunzător. Acest comportament nepoliticos este inacceptabil şi vă datorează scuze”, a scris Kyesha în mesajul său public.

„Soţul meu şi cu mine le vom pune să compună o scrisoare în care să-şi prezinte scuzele în seara asta şi am dori să plătim noi pentru următorul film şi gustările aferente, din alocaţiile lor. Va rog să-mi daţi un mesaj dacă dvs. sunteţi persoana pe care o caut. Îmi cer scuze pentru lipsa lor de respect.”

Mesajul a devenit viral şi în cele din urmă a ajuns la acea persoană căreia îi era adresat – Rebecca Boyd.

Kyesha a mărturisit că incidentul a avut efectul scontat asupra fetelor sale.

„Fetele mele se simt atât de jenate. Le crapă obrazul de ruşine. Şi asta e bine pentru că eu le-am spus: ‘Sunt sigură că nu veţi mai face aşa ceva din nou’”, a declarat Kyesha pentru postul de televiziune ABC.

Ea nu conteneşte să o laude pe Rebecca pentru acţiunile sale şi îi este recunoscătoare pentru că i-a iertat fetele „Rebecca este o femeie plină de bunătate, amabilă şi iertătoare. Le-am spus tuturor că ea este adevăratul erou al acestei întâmplări”, a mai adăugat ea.

O prietenie nebănuită

„Şi-a asumat să le dea o lecţie fetelor mele atunci când nimeni din jur nu a făcut-o.”

Dar ceea ce a urmat reprezintă adevărata surpriză a acestei povestiri, deoarece părinţii şi copiii au devenit prieteni buni, vizitându-se frecvent şi luând masa împreună.

Cele două mame au convingerea că educarea şi creşterea copiilor se poate face cel mai bine după „moda veche”; cu alte cuvinte dacă vezi că un copil face ceva rău şi niciun părinte nu este în preajma lui, îl atenţionezi.

Ce exemplu minunat de educație familială și iertare. Vă rugăm să distribuiți acest articol dacă sunteți de acord.

Ţi-a plăcut acest articol?