LiveBiz
Gestul emoţionant al unei căţeluşe pentru prietenul ei a devenit viral şi i-a făcut pe toţi să suspine

Gestul emoţionant al unei căţeluşe pentru prietenul ei a devenit viral şi i-a făcut pe toţi să suspine

LiveBiz » Animale » Gestul emoţionant al unei căţeluşe pentru prietenul ei a devenit viral şi i-a făcut pe toţi să suspine

După o viaţă fericită, plină de bucurie şi afecţiune, acest câine dulce pe nume Gaspar şi-a dat ultima suflare sub privirile înlăcrimate ale celor care l-au iubit cel mai mult.

„Îţi mulţumim pentru toate momentele pe care le-am petrecut împreună… Vei fi mereu cu noi”, a scris Marcelo Rodríguez, proprietarul lui Gaspar, într-un mesaj în memoria câinelui său.

Dar cel mai emoţionant omagiu adus acestui câine iubit nu a avut nevoie de cuvinte.

Deşi Gaspar locuia cu Rodríguez, şi-a petrecut multe dintre cele mai fericite zile în compania lui Kaya, o căţeluşă deţinută de mama lui Rodríguez.

„Mergeam să se întâlnească în weekend pentru a-şi petrece timpul împreună”, a spus Rodríguez. „Aşa a început prietenia lor.”

Prietenia dintre Gaspar şi Kaya a fost evidentă prin bucuria pe care şi-o manifestau dând energic din cozi. Dar în mod clar dragostea lor era cu mult mai profundă.

Gaspar şi Kaya.

Din păcate, ca toate lucrurile bune, timpul petrecut împreună de Gaspar şi Kayla nu era menit să dureze pentru totdeauna.

La începutul acestei luni, Gaspar şi-a dat ultima suflare după o luptă cu insuficienţa renală. Ştiind cât de mult a însemnat Gaspar pentru căţeluşă, Kaya a avut şansa de a-şi lua rămas bun de la bunul ei prieten înainte ca trupul său să fie îngropat în curtea din spatele casei lui Rodríguez.

Dar nimeni nu şi-ar fi putut imagina ce avea să se întâmple după aceea.

Căţeluşa Kaya stă culcată pe mormântul prietenului ei.

Văzând mormanul proaspăt de pământ care devenise locul de odihnă eternă al lui Gaspar, Kaya s-a aşezat deasupra sa – un ultim gest de dragoste pentru un suflet la care ţinuse atât de mult.

„Şi-a petrecut toată dimineaţa deasupra mormântului lui”, a spus Rodríguez.

Gaspar poate că nu mai este printre noi, dar spiritul său trăieşte în continuare în inima Kayei.

După ce Rodríguez a împărtăşit pe Twitter dovada nemărginită de dragoste a căţeluşei Kaya faţă de Gaspar, imaginea a devenit rapid virală.

Mulţi oameni au recunoscut faptul că au plâns când au aflat despre omagiul final emoţionant al căţeluşei.

A fost un moment de reculegere pentru Kaya la mormântul lui Gaspar, dar unul care încă răsună.

„Animalele sunt fiinţe superioare pe care nu le vom înţelege niciodată şi pe care nu le merităm” – a conchis Rodríguez.

Ţi-a plăcut acest articol?