LiveBiz
Un pisoi nu încetează să-i mulţumească femeii care l-a salvat din adăpost chiar înainte de a fi eutanasiat

Un pisoi nu încetează să-i mulţumească femeii care l-a salvat din adăpost chiar înainte de a fi eutanasiat

LiveBiz » Animale » Un pisoi nu încetează să-i mulţumească femeii care l-a salvat din adăpost chiar înainte de a fi eutanasiat

Uneori, câinii şi pisicile par să înţeleagă situaţiile mult mai bine decât noi şi adesea singurul impediment pare a fi doar faptul că nu pot vorbi. Când Adelle, voluntară la Newcastle’s Cat Rescue Association, a intervenit pentru a salva viaţa unui pisoi care altfel ar fi fost eutanasiat, animalul i-a „mulţumit” de nenumărate ori în felul său adorabil. Felina a fost încântată să părăsească adăpostul şi să urce în maşină alături de salvatoarea sa, iar scena surprinsă cu ajutorul camerei telefonului mobil o dovedeşte din plin!

Sursa: Youtube / Cat Rescue Newcastle

Un pisoi dulce pe nume Henry, ce era programat la eutanasiere, şi-a regăsit bucuria vieţii mulţumită intervenţiei prompte a unei voluntare de la Cat Rescue Newcastle. Motanul mai avea doar câteva ore de trăit, motiv pentru care salvarea s-a realizat într-un timp foarte scurt. Adelle, salvatoarea sa, i-a permis să rămână liber în maşină pentru o vreme, pentru că ştia că a avut o dimineaţă stresantă şi, mai mult, îl auzise mieunând fără oprire când era în cuşca lui.

Sursa: Youtube / Cat Rescue Newcastle

Din fericire, pisoiul Henry este bine acum – şi nu a durat mult să-şi găsească o familie care să-l iubească şi să-l umple de dragoste.

Henry este un pisoi atât de norocos! Urmăriţi videoclipul în care nu conteneşte să-i mulţumească Adellei, după ce a fost salvat.

Ţi-a plăcut acest articol?