LiveBiz
Câinele salvat la limita dintre viaţă şi moarte se cufundă pentru prima dată în braţele unui om bun

Câinele salvat la limita dintre viaţă şi moarte se cufundă pentru prima dată în braţele unui om bun

LiveBiz » Animale » Câinele salvat la limita dintre viaţă şi moarte se cufundă pentru prima dată în braţele unui om bun

Când a fost găsit, viaţa bietului căţeluş atârna de un fir de aţă. Salvatorii „Dallas RRR” ştiau că nu au timp de pierdut, drept urmare l-au repezit pe micuţul, pe care îl numiseră Stuart, la cel mai apropiat centru veterinar. Abia putea deschide ochii sau ridica capul. Stuart se stingea sub privirile lor…

Fiind atât de mic, Stuart a fost clasificat drept Chihuahua, dar bietul patruped era de fapt un PitBull. Atât de slab era că nimic din aspectul său nu te ducea cu gândul la rasa din care făcea parte! Analizele de sânge ale lui Stuart au sosit, iar rezultatele erau foarte proaste. Starea lui de sănătate era atât de gravă, încât avea nevoie de transfuzii imediate de sânge.

Primele 48 de ore ale lui Stuart în clinică au fost critice.

A leşinat şi şi-a revenit în repetate rânduri. Starea lui era proastă, dar salvatorii au continuat să lupte pentru el. Unul dintre salvatori spune în videoclipul de mai jos: „Vom face tot ce putem pentru a-l salva pe acest băiat”. Şi chiar nu glumeşte! Depun toate eforturile pentru a-l menţine pe Stuart în viaţă.

În mod miraculos, în doar cinci zile, Stuart a făcut progrese remarcabile. Acela a fost momentul când o femeie pe nume Susan şi-a arătat interesul pentru a-l adopta. Stuart era fericit că şi-a găsit o familie şi că se afla acasă la Susan, dar el încă se chinuia. Ea explică în videoclip că la început micuţul era destul de letargic şi dormea ​​foarte mult.

Susan spune că la cinci zile după ce l-a adus pe Stuart acasă, el a început să se comporte ca un căţeluş obişnuit pentru că se simţea mult mai bine. A fost o victorie în lupta lui Stuart către însănătoşire.

Shane, fratele lui Susan, a venit să-l întâlnească pe Stuart.

Cei doi s-au plăcut imediat. Stuart s-a urcat pe canapea în timp ce Shane se odihnea şi şi-a aşezat capul pe pieptul acestuia. Shane a spus chiar atunci că vrea să-l adopte pe Stuart. Cei doi erau meniţi unul altuia!

Micul câine care a luptat pentru viaţa lui are acum o casă pentru totdeauna. Acest fost „Chihuahua” a crescut rapid şi sănătos, transformându-se în cel mai frumos PitBull. Trebuie să vedeţi transformarea lui în videoclip. Nu seamănă nici pe departe cu căţeluşul a cărui viaţă atârna de un fir de aţă!

Acum, Stuart este un câine mare şi sănătos. Mulţumiri celor de la „Dallas RRR” pentru că i-au salvat viaţa. Mulţumiri medicilor, dar nu în ultimul rând lui Susan şi lui Shane! Sunteţi cu toţii adevăraţi eroi!

Ţi-a plăcut acest articol?