LiveBiz
Aceste veveriţe gigant, multi-colore, sunt atât de frumoase, încât este greu de crezut că sunt reale

Aceste veveriţe gigant, multi-colore, sunt atât de frumoase, încât este greu de crezut că sunt reale

LiveBiz » Animale » Aceste veveriţe gigant, multi-colore, sunt atât de frumoase, încât este greu de crezut că sunt reale

Când profesorul şi zoologistul John Koprowski, de la Universitatea din Arizona, a văzut pentru prima oară un exemplar de veveriţă uriaşă de Malabar, cunoscută şi ca veveriţa gigantică indiană, bărbatul nu şi-a putut crede ochilor.

Koprowski a vizitat India în anul 2006 şi a crezut mai întâi că animalul arată mai mult ca o primată decât a veveriţă datorită dimensiunii sale masive. Cu toate acestea, animalul cu dimensiuni impresionante nu era primat – ci doar o veveriţă foarte mare.

Acestea sunt de două ori mai mari decât veveriţele obişnuite şi pot ajunge până la 91 de centimetri lungime.

Mercury1/Imgur

„Acestea chiar sunt uriaşe!” a declarat John Koprowski, profesor şi director asociat la Şcoala de Resurse Naturale şi Mediu a Universităţii din Arizona, pentru The Dodo.

Veveriţa uriaşă din Malabar nu este doar impresionant de mare, dar are şi blana deosebit de frumos colorată. Haina ei superbă de blană poate varia în culori de la negru, portocaliu şi maro până la roşcat şi maro, care este ceva rar pentru un mamifer.

India Mike

Culorile strălucitoare şi modelele frumoase nu sunt doar pentru a fi plăcute privirii, ci le ajută să supravieţuiască în sălbăticie.

„În pădurile umbroase şi dense, culorile neuniforme şi nuanţele întunecate reprezintă un mare avantaj pentru a evita să fie detectate de prădători”, a spus Koprowski. „Doar când le vezi în razele soarelui, atunci ele îşi arată adevăratele culori”.

Wikimedia

Potrivit Wikipedia, „dieta lor include fructe, flori, nuci şi coajă de copac. Unele subspecii sunt omnivore, consumând şi insecte şi ouă de pasăre.”

Aceste creaturi incredibile au, de asemenea, surplus de blană în zona urechilor şi pe membrele anterioare, particularitate ce le face să iasă cu adevărat în evidenţă.

Yashas Shettigar/YouTube

Veverițele uriașe din Malabar trăiesc la înălţime și rar vizitează solul. Îşi duc existenţa în podoaba de frunze a pădurii, sărind dintr-un copac într-altul – câteodată făcând salturi de peste 6 metri! Șansele de a vedea unul dintre aceste animale în sălbăticie sunt destul de mici. Nu numai că ar trebui să călătoriți în India de Est sau de Sud, dar va trebui să vă aventurați foarte adânc în pădure, în speranța unei întâlniri extrem de scurte.

„Ele sunt foarte timide”, a declarat Pando Ka Yee Chow, expert în veveriţe şi cercetător la Universitatea Hokkaido din Japonia, pentru The Dodo. „Unul dintre colaboratorii mei din India mi-a împărtăşit faptul că cel mai bun mod de a vedea aceste veveriţe uriaşe este să te urci într-un copac, să stai foarte liniştit şi să aştepţi ca acestea să iasă din cuibul lor”.

Wikipedia

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) are în prezent această specie de veveriţe pe lista cu „cea mai mică preocupare”, dar cu toate acestea numărul lor este în scădere. Pentru a proteja această specie, legile de protecţie ale animalelor vor trebui să intre în vigoare.

„Adevărata ameninţare este pierderea şi degradarea lentă a habitatelor împădurite, pe măsură ce oamenii acaparează aceste zone, iar schimbările climatice influenţează regiunile alpine”, a spus mai Koprowski. „Vestea bună este că această specie are o distribuţie largă şi pare să tolereze prezenţa umană şi chiar zonele cu densitate scăzută de locuinţe”.

Animal Spot

Dacă pentru această specie ar exista mai multă implicare şi protecţie, atunci veverițele uriașe din Malabar ar putea să prospere în viitor.

„Fac parte dintr-un grup de veveriţe care populează planeta de foarte mult timp”, a spus Koprowski. „Sunt un grup evolutiv unic care este aici din timpuri străvechi, ceea ce este un lucru bun”.

Flickr

Ce părere aveţi despre aceste veveriţe impresionante? Împărtăşiţi-ne impresiile în comentarii!

Ţi-a plăcut acest articol?